jucărie definitie

13 definiții pentru jucărie

JUCĂRÍE, jucării, s. f. 1. Obiect cu care se joacă copiii. ♦ Fig. Persoană sau lucru ajuns la discreția cuiva; păpușă, marionetă. 2. Fig. Lucru neînsemnat; fleac, bagatelă, nimic. – Juca + suf. -ărie.
JUCĂRÍE, jucării, s. f. 1. Obiect cu care se joacă copiii. ♦ Fig. Persoană sau lucru ajuns la discreția cuiva; păpușă, marionetă. 2. Fig. Lucru neînsemnat; fleac, bagatelă, nimic. – Juca + suf. -ărie.
JUCĂRÍE, jucării, s. f. 1. Obiect care servește la jocul copiilor. Eram și aici destul de sus... fiindcă... satele păreau mici ca niște jucării. GALACTION, O. I 346. În colțișorul ei, stăpînă Pe-un vraf de jucării stricate, Din cărți de joc, din hîrtioare, Ea-și face parcuri și palate. VLAHUȚĂ, O. A. I 46. Începu a alerga iară după jucării, ca un copil ce era. ISPIRESCU, L. 307. ◊ Fig. Și să fim din nou copii, Ca norocul și iubirea Să ne pară jucării. EMINESCU, O. I 100. ♦ Fig. Lucru ajuns la discreția unei forțe superioare, care dispune de el, îl domină. Simțeam acum că e o jucărie în mîna mea. CAMIL PETRESCU, U. N. 130. El era o adevărată jucărie a naturii. NEGRUZZI, S. I 200. 2. Fig. Lucru de nimic, fleac. Zăpada ce-o lăsaseră în București era o jucărie față de ce găsiră la Amara. REBREANU, R. I 214. Poveți n-ascultă, vremi nu așteaptă; Toate-nainte-i jucării sînt. ALEXANDRESCU, M. 345.
jucăríe s. f., art. jucăría, g.-d. art. jucăríei; pl. jucăríi, art. jucăríile
jucăríe s. f., art. jucăría, g.-d. art. jucăríei; pl. jucăríi, art. jucăríile
JUCĂRÍE s. v. bagatelă, fleac, nimic.
JUCĂRÍE ~i f. 1) Obiect cu care se joacă copiii. 2) fig. Persoană ușor influențabilă, lipsită de voință și de personalitate; marionetă; păpușă. 3) fig. Obiect lipsit de orice valoare; lucru de nimic; fleac; bagatelă. [G.-D. jucăriei] /a (se) juca + suf. ~ărie
jucărie f. 1. glumă: ce, asta e jucărie? 2. obiect servind a face pe copii să petreacă; 3. ceea ce e lăsat în voia impetuoasă a elementelor: a fi jucăria vânturilor, a valurilor; fig. a soartei jucărie AL.
jucăríe f. (d. joc). Obĭect cu care se joacă copiiĭ (ca bilele, arșicele, soldațiĭ de plumb, păpușile ș.a.). Fig. Ceĭa ce e supus gustuluĭ saŭ puteriĭ altuĭa: acest pitic e o jucărie în mînile aceluĭ uriaș, corabia noastră era jucăria vîntuluĭ și a valurilor. Glumă, lucru ușor: această luptă n’a fost jucărie, algebra e o jucărie pentru el. – Fam. și jucărică, pl. ele.
jucărie s. v. BAGATELĂ. FLEAC. NIMIC.
ármă-jucăríe s. f. Jucărie în formă de armă ◊ „Poliția din Locarno [...] a constatat că s-au înmulțit cazurile în care răufăcătorii și-au amenințat victimele cu arme-jucării.I.B. 1 II 67 p. 4. ◊ „Poliția din orașul Barry (Canada), anunțată că se va comite o spargere la banca centrală, a ajuns la timp pentru a-i prinde pe infractori. Toată povestea fusese înscenată în chip de reclamă pentru armele-jucării produse de fabrica respectivă.” Cont. 18 II 77 p. 2. ◊ „Fabricanții de arme-jucării au trecut și la militarizarea celebrilor «roboți convertibili».” I.B. 28 XII 85 p. 8 (din armă + jucărie)
a-și lua jucăriile (și a pleca) expr. (glum.) a renunța la asocierea cu cineva; a pleca; a lăsa baltă
jucărie, jucării s. f. 1. ( intl.) pistol, armă de foc. 2. (er.) vulvă; vagin.

jucărie dex

Intrare: jucărie
jucărie substantiv feminin