JUCĂREÁ, -ÍCĂ, jucărele, s. f. Jucărioară. – Jucărie + suf. -ea. – Jucărică: cu schimbare de suf.

JUCĂREÁ, -ÍCĂ, jucărele, s. f. Jucărioară. – Jucărie + suf. -ea, -ică

JUCĂREÁ s. f. v. jucărică.

JUCĂRÍCĂ, jucărele, s. f. Diminutiv al lui jucărie. Este o vîrstă la care copilul întoarce capul plictisit de la jucărele. ANGHEL, PR. 179. – Variantă: jucăreá s. f.

jucărícă s. f., g.-d. art. jucărélei; pl. jucăréle, art. jucărélele

jucărícă s. f., pl. jucăréle

JUCĂREÁ s. v. jucărioară.

JUCĂRÍCĂ s. v. jucărioară.

jucăréle s.f. pl. (pop.) jucării.

jucăríe f. (d. joc). Obĭect cu care se joacă copiiĭ (ca bilele, arșicele, soldațiĭ de plumb, păpușile ș.a.). Fig. Ceĭa ce e supus gustuluĭ saŭ puteriĭ altuĭa: acest pitic e o jucărie în mînile aceluĭ uriaș, corabia noastră era jucăria vîntuluĭ și a valurilor. Glumă, lucru ușor: această luptă n’a fost jucărie, algebra e o jucărie pentru el. – Fam. și jucărică, pl. ele.

jucărea s. v. JUCĂRIOARĂ.

jucărică s. v. JUCĂRIOARĂ.