jos adv. (lat. pop. jossum și dejuso, cl. deosum și deorsum, din *devorsum, compus din de, de sus în jos, și vorsum, vórtere și vértere, a învîrti, a întoarce; it. giu și giue [îld. giúso], vfr. jus, sp. ayuso. V. rutes). În partea inferioară (stînd orĭ mergînd): el e jos, se dă jos, arunc jos. Pe jos 1. pe partea inferioară, pe pămînt, pe pardoseală, la picĭoarele noastre: pe jos eraŭ numaĭ florĭ, nu scuipa de jos. 2. umblînd, mergînd (în opoz. cu „pe sus, în căruță, pe cal ș.a.”): mă duc acasă pe jos. De jos, 1. din partea inferioară, de pe pămînt, de pe pardoseală: a ridica ceva de jos. 2. inferior în loc (față de nivelu măriĭ): Episcopia Dunăriĭ de jos. Inferior în rang: ceĭ de jos (ceĭ micĭ). Fig. Țăran, țărănesc, suburban: acest om e de folos, dintr’o familie de jos. Daŭ jos 1. scobor; 2. trîntesc. Mă daŭ jos, mă scobor. Șed (or staŭ) jos: șed așezat pe scaun (nu în picĭoare). Rămîn pe jos, îs întrecut, rămân în urmă, perd din vază. Las pe jos, întrec, întunec vaza cuĭva. Adj. Jos, joasă, nu mult ridicat, scund, tupilat: casă joasă. Gras, cu puține vibrațiunĭ pe secundă: sunet jos. Josnic: purtare joasă. Sn., pl. urĭ. Partea de jos, partea inferioară: josu scăriĭ, aștept în josu scăriĭ. A înota în josu apeĭ, a înota la vale, cum se mișcă curentu. A răsturna cu susu’n jos (casa, lucrurile), a face mare dezordine (v. huștĭulĭuc, hara-para). Interj. de reprobare saŭ de ură: Jos Jidaniĭ! Jos cu eĭ!