jos definitie

76 definiții pentru jos

JOS, JOÁSĂ, joși, joase, adv., adj. I. Adv. 1. Aproape de pământ, la nivelul pământului; într-un loc mai puțin ridicat (decât altul). ♦ De sus până jos = în întregime. De sus în jos = în direcție verticală coborâtoare. Cu fața în jos = (culcat) pe burtă. Cu capul în jos = a) cu capul plecat; b) atârnat sau spânzurat de picioare; c) pe dos, alandala, anapoda. Cu nasul în jos = supărat, trist; umilit, rușinat. ◊ Loc. adj. (Pop.) Din jos = a) care se află într-o regiune așezată mai la vale sau mai la sud; b) care vine din mase, din popor; c) care face parte din mulțimea oamenilor de rând. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În (sau din) josul = în (sau din) partea inferioară, de la baza unui loc, a unui obiect. În josul apei = în direcția curgerii apei; la vale; în aval. ◊ Expr. A (se) da jos = a (se) coborî. A lăsa jos = a lăsa din mână, punând în altă parte. A lăsa ochii în jos = a privi spre pământ (rușinat, timid etc.). A nu fi (sau a nu se lăsa, a nu rămâne) mai pe jos (sau prejos) = a nu fi întrecut, a nu rămâne în urmă. A privi (sau a măsura) pe cineva de sus în jos = a privi pe cineva cu dispreț. ♦ (Cu valoare de interj.) Exprimă o comandă de așezare sau ostilitatea, dezaprobarea etc. față de cineva sau de ceva. ♦ Fig. În stare de decădere morală, materială sau socială. ◊ (Ironic) Muncă de jos = muncă la care este trimis cineva retrogradat dintr-o funcție de răspundere. 2. La nivelul locului pe care umblă cineva; la picioarele cuiva. ◊ Pe jos = a) pe pământ; b) cu piciorul. ◊ Loc. adj. De pe jos = care se află pe pământ sau pe dușumele. II. Adj. 1. Care este puțin ridicat de la pământ; scund. ♦ (Despre frunte) Îngust. 2. (Despre terenuri) Așezat într-un loc mai coborât, în vale; p. ext. apătos, mocirlos. 3. (Despre glas și despre sunetele muzicale) Care are o tonalitate coborâtă; grav, gros, adânc, profund. 4. (Fiz.; despre temperatură, presiune etc.) Scăzut, mic, coborât. 5. (Fiz.; despre frecvențe) Cu un număr mic de perioade pe unitatea de timp. – Lat. deo[r]sum.
ȚÁRĂ, țări, s. f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat; p. ext. stat. ◊ Expr. Țara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără să dea seamă cuiva. (Fam.) Te joci cu țara în bumbi? formulă prin care se atrage atenția cuiva că greșește atunci când subestimează o persoană sau o problemă. A plăti (cât) un colț de țară = a valora foarte mult. A pune țara la cale = a) a conduce, a administra o țară; b) (ir.) a discuta o chestiune importantă (de ordin politic) fără a avea competența necesară; p. ext. a discuta multe și de toate. (Pop.) A se duce la țară (sau în țări) = a se duce în lume. Țara e largă = ești liber să faci ce vrei, să pleci unde vrei. La colț de țară și la mijloc de masă sau la mijloc de masă și la colț de țară = într-un loc ferit de primejdii. Peste nouă (sau șapte) mări (și) peste nouă (sau șapte) țări = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în țară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Fam.) A sta prost (sau rău) cu țara = a nu avea bani. Țara nimănui = a) (în basme) țară fără stăpân; b) spațiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. 2. (În sintagma) Țara Românească = stat feudal românesc, creat la începutul sec. XIV, cuprinzând Muntenia și Oltenia, până la unirea Principatelor. Țările de Jos = denumire dată în Evul Mediu și în epoca modernă teritoriul cuprinzând Belgia, Olanda, Luxemburgul și nord-estul Franței. ♦ (În vechea organizare politică și administrativă a României) Provincie. 3. Regiune, ținut, teritoriu. ♦ Șes. 4. Locul în care s-a născut sau trăiește cineva; patrie. 5. (În opoziție cu oraș) Mediu rural, sat. ◊ Loc. adj. De (sau de la) țară = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei țări (I 1); popor; națiune; p. ext. oameni, lume. ◊ Expr. A afla târgul și țara = a afla toată lumea. A se pune cu țara = a intra în conflict cu toată lumea. 2. (Înv.) Populație de la sate; țărănime. [Var.: (înv.) țeáră s. f.] – Lat. terra.
JOS, JOÁSĂ, joși, joase, adv., adj. I. Adv. 1. Aproape de pământ, la nivelul pământului; într-un loc mai puțin ridicat (decât altul). ◊ De sus până jos = în întregime. De sus în jos = în direcție verticală coborâtoare. ◊ Cu fața în jos = (culcat) pe burtă. Cu capul în jos = a) cu capul plecat; b) atârnat sau spânzurat de picioare; c) pe dos, alandala, anapoda. Cu nasul în jos = supărat, trist; umilit, rușinat. ◊ Loc. adj. (Pop.) Din jos = a) care se află într-o regiune așezată mai la vale sau mai la sud; b) care vine din mase, din popor; c) care face parte din mulțimea oamenilor de rând. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În (sau din) josul = în (sau din) partea inferioară, de la baza unui loc, a unui obiect. În josul apei = în direcția curgerii apei; la vale; în aval. ◊ Expr. A (se) da jos = a (se) coborî. A lăsa jos = a lăsa din mână, punând în altă parte. A lăsa ochii în jos = a privi spre pământ (rușinat, timid etc.). A nu fi (sau a nu se lăsa, a nu rămâne) mai pe (sau pre) jos = a nu fi întrecut, a nu rămâne în urmă. A privi (sau a măsura) pe cineva de sus în jos = a privi pe cineva cu dispreț. ♦ (Cu valoare de interj.) Exprimă o comandă de așezare sau ostilitatea, dezaprobarea etc. față de cineva sau de ceva. ♦ Fig. În stare de decădere morală, materială sau socială. ◊ (Ieșit din uz; azi ironic) Muncă de jos = muncă la care era trimis cineva retrogradat dintr-o funcție de răspundere. 2. La nivelul locului pe care umblă cineva; la picioarele cuiva. ◊ Pe jos = a) pe pământ; b) cu piciorul. ◊ Loc. adj. De pe jos = care se află pe pământ sau pe dușumele. II. Adj. 1. Care este puțin ridicat de la pământ; scund. ♦ (Despre frunte) Îngust. 2. (Despre terenuri) Așezat într-un loc mai coborât, în vale; p. ext. apătos, mocirlos. 3. (Despre glas și despre sunete muzicale) Care are o tonalitate coborâtă; grav, gros, adânc, profund. 4. (Fiz.; despre temperatură, presiune etc.) Scăzut, mic, coborât. 5. (Fiz.; despre frecvențe) Cu un număr mic de perioade pe unitatea de timp. – Lat. deo[r]sum.
JOS1 adv. 1. (În opoziție cu sus) Aproape de pămînt; într-un loc relativ mai puțin ridicat (decît altul). Hai acum jos în tîrg să vedem ce e acolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 286. Colo jos, pe mlaștină, S-a-ntîlnit un pui de cioară C-un bîtlan de baștină. TOPÎRCEANU, B. 46. ◊ (Precizînd poziția unei locuințe într-o casă cu mai multe etaje) Mi s-a spus de jos, cînd te-am căutat la birou, că au venit sus la dumneata cei din comitetul de fabrică. DEMETRIUS, C. 20. ◊ (Precedat de prepoziția «în» arătînd direcția) Eu mă fac că pornesc în jos pe stradă. COȘBUC, P. I 106. Ea privi atunci în jos, Trece mîna pe la tîmple, Iară inima-i se împle De un farmec dureros. EMINESCU, O. I 103. ◊ Expr. A da jos = a lua pe cineva sau ceva dintr-un loc mai ridicat (și a-l pune într-un loc mai puțin ridicat); fig. a obliga pe cineva să coboare, să se dea jos de undeva. A se da jos = a veni jos dintr-un loc mai ridicat; a coborî. Se dete fata jos din pom. ISPIRESCU, L. 28. Iedul cel mic se dă iute jos din horn și încuie ușa bine. CREANGĂ, P. 25. A lăsa jos = a lăsa din mînă, punînd să stea în altă parte. Ștefan și-a lăsat lingura jos, liniștit, și a început să soarbă și el supa din farfurie cu gura. SAHIA, N. 57. A lăsa ochii în jos = a privi spre pămînt (din modestie sau sfială). Da, stăpîne, zise Harap-Alb, lăsînd ochii în jos. CREANGĂ, P. 208. A nu fi (sau a nu se lăsa, a nu rămîne) mai pe (sau pre) jos = a nu fi întrecut, a nu rămîne în urmă, a nu se face de rușine. S-au bătut bine băieții noștri... dar... și noi n-am fost mai pe jos. GHICA, la TDRG. Cu fața în jos = culcat pe burtă. Îl culcă pe pat cu fața în jos. Cu capul în jos = a) cu capul plecat. Cu capul în jos, rămase o clipă pe gînduri. MIRONESCU, S. A. 34; b) atîrnat sau spînzurat de picioare; fig. pe dos, alandala, anormal. Lumea asta e pe dos. Toate merg cu capu-n jos. CREANGĂ, P. 248. Cu nasul în jos = supărat, umilit; amărît, trist. Ce-aș mai rîde să te văd întorcîndu-te cu nasul în jos! ISPIRESCU, L. 15. De sus în jos = în direcție verticală coborîtoare. Adună cifrele de sus în jos. A privi (sau a măsura) (pe cineva) de sus în jos = a privi (pe cineva) cu dispreț. De sus pînă jos = în întregime, tot. Ne-a stropit cu noroi de sus pînă jos. ▭ Se bătură și se bătură pînă ce armăsarul sfîșiat, hărtănit de sus pînă jos și plin de sînge fu răzbit și biruit. ISPIRESCU, L. 28. (Popular) Pe din jos de... = dintr-o regiune inferioară, într-o parte situată mai jos. Pe din jos de Orăștie, vin doi frați din cătănie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. Pe din jos de ochișori, Rumeiorii obrăjori Sînt tocmai ca doi bujori. id. ib. 136. ◊ Loc. adj. (Învechit și popular) Din jos = care se află într-o regiune așezată mai în vale sau mai la sud. Nu mi-au venit încă buțile cu vin de la viile din jos. NEGRUZZI, S. I 82. De jos = a) arată poziția geografică a sudului sau cea topografică a unui teren coborît, inferior. Țările de jos; b) care vine din mase. Critica de jos constituie o puternică expresie a democratismului regimului nostru, a legăturilor sale indestructibile cu masele largi ale poporului, a relațiilor de deplină încredere reciprocă dintre partid, guvern și popor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2799; c) (despre oameni sau clase sociale, oglindind mentalitatea claselor exploatatoare) care face parte din mulțimea exploatată, care aparține acestei mulțimi. Eminescu a fost reprezentantul claselor de jos vechi romînești. IBRĂILEANU, SP. CR. 166. (Expr.) Muncă de jos = muncă la care este trimis cineva pentru că nu a corespuns într-o muncă de răspundere. ♦ (Cu valoare de interjecție) Arată ostilitatea față de unele persoane, instituții etc. Jos tirania! ♦ Fig. În stare de decădere morală sau materială. Nu mă așteptam să ajungi atît de jos. 2. La nivelul pămîntului sau al locului pe care umblă cineva; la picioarele cuiva. Mă trîntesc jos, cu oamenii care se țin după mine. CAMIL PETRESCU, U. N. 360. Se lăsă oleacă jos pe iarbă și adormi dus. CREANGĂ, P. 158. Flăcăii, jos, la umbră, stau rezemați în coate. BELDICEANU, P. 62. Cîntă cucu jos pe iarbă, Necăjită-s fără treabă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. ◊ (Întărit prin «pe pămînt») Era jos pe pămînt. DUMITRIU, N. 149. ◊ Loc. adv. Pe jos = a) pe pămînt. Își pusese cobilița pe jos. DUMITRIU, N. 104. Și atunci o dată pornesc și turturica și calul fugînd pe întrecute, cînd pe sus, cînd pe jos, după cum cerea trebuința. CREANGĂ, P. 273. Pe jos e un verde covor, Țesut cu mii tinere flori. EMINESCU, O. IV 3; b) cu piciorul (și nu cu un vehicul sau purtat de cineva). Ieși în oraș pe jos. DUMITRIU, N. 105. Nime nu s-ar fi riscat a merge pe jos singur pe uliți după ce înnopta. NEGRUZZI, S. I 15. Tu-i mere (= merge) pe sus cîntînd, Iară eu pe jos plîngînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301. ◊ (Precedat de alte prepoziții) Și acum parcă-l văd cît era de ferfenițos și cum își culegea boarfele de pe jos. CREANGĂ, P. 148. ◊ Loc. adj. De pe jos = care se află pe pămînt sau pe dușumele. Se uită... la covorul de pe jos. DUMITRTU, N. 45. 3. (În legătură cu modul de a cînta) Profund, gros, grav. Cîntă prea jos. 4. (Învechit și regional; în legătură cu prețurile) Puțin, ieftin. Moșia a rămas tot cu nume rău... și de aceea s-a dat cel puțin cu 2000 de galbeni mai jos decît face. I. IONESCU, D. 355.
JOS2, JOÁSĂ, joși, joase, adj. 1. Puțin ridicat, scund. Intrai într-o grădiniță și trecui spre o casă joasă, foarte curată. SADOVEANU, E. 127. S-au lovit cu capul într-o grindă de la podul colibei, pentru că coliba aceea era tare joasă. SBIERA, P. 219. ◊ (Substantivat în loc. prep.) În (sau din) josul = în (sau din) partea inferioară a unui loc, a unui obiect. După ce ieși din josul scării, întrebă pe soră-sa: – Cine mai e la dejun? D. ZAMFIRESCU, R. 59. (Expr.) În josul apei = în direcția în care curge apa; la vale. ♦ (Rar, despre persoane) Mic de statură. Se pleca, intra, rămînea o clipă la ușă, uitîndu-se cu un fel de sfială la femeia joasă, voinică. CAMILAR, N. II 136. ♦ (Despre frunte) Îngust. Lumina ferestrelor căzu asupra unei fețe umflate, rătăcite, cu părul căzut pe fruntea joasă. DUMITRIU, V. L. 45. 2. (Despre un teren) Așezat în vale și, de obicei, apătos, mocirlos. O întindere de pămînt joasă. 3. (Despre glas și despre sunetele muzicale în general) Cu note din registrele inferioare; profund, grav. Voce joasă. 4. (Fiz.; despre temperatură, presiune etc.) Scăzut, coborît. 5. (Fiz.; despre frecvențe) Cu un număr mic de perioade pe unitatea de timp.
jos2 adv.
jos1 adj. m., pl. joși; f. joásă, pl. joáse
Țắrile de Jos s. propriu f. pl.
jos adj. m., pl. joși; f. sg. joásă, pl. joáse
Țările de Jos s. pr. f. pl.
JOS adj., adv. 1. adj. coborât, scoborât. (Un teren ~.) 2. adv. v. dedesubt. 3. adj. v. scund. 4. adj. v. scăzut. 5. adj. v. gros. 6. adj. v. ieftin.
JOS adj. v. închis.
Jos ≠ înalt, sus
jos adv.1. Aproape de pămînt, în loc mai puțin ridicat (decît altul). – În jos, în partea inferioară. – 2. La nivelul pămîntului, pe sol. – 3. În ton grav. – 4. (Adj.) Scund, care este puțin ridicat de la pămînt. – 5. (S. n.) Parte inferioară, bază. – Var. (Mold.) gios. – Mr. (d)gios, megl. (an)jos, istr. jos. Lat. deorsum, prin intermediul var. pop. deosum, diosum (Diez, I, 216; Pușcariu 912; Candrea-Dens., 907; REW 2566), cf. it. giuso (calabr. jusu, sard. giòssu), v. fr. jus, sp. ayuso. După Cipariu, Gramm., 103 și Scriban, din lat. pop. jussum, jossum. Dacă se admite primul etimon, care pare cel mai probabil, rezultatul di › j este același ca adiungere › ajunge sau adiutare › ajuta, cf. și jumătate; și în acest caz, mr. gios, pe care Meyer, Alb. St., IV, 64, îl consideră inexplicabil, este normal, cf. mr. agiunge, agiuta. Der. josean, s. m. (locuitor al unui sat situat mai jos decît altul; în general, locuitor din Moldova de Sud); josime, s. f. (plebe, strat inferior al societății; josnicie, mîrșăvie); josnic, adj. (scund; scurt, cîrn; mîrșav, abject, lipsit de demnitate); josnicie, s. f. (mîrșăvie, ticăloșie); înjosi, vb. (a umili, a dezonora); înjositor, adj. (care înjosește); înjosora, vb. (a umili, a înjosi); înjosa, vb. (a înjosi); înaljos, s. n. (prăpastie, abis; nedreptate, umilire), de la formația adverbială în al josului „în jos; iute, precipitat” (Tiktin, DAR); prejos, adv. (în expresia mai prejos, în inferioritate, mai puțin).
JOS3 n. Parte inferioară a unui obiect; parte de jos. ◊ În ~ul apei în direcția scurgerii apei; la vale; în aval. /<lat. deo(r)sum
JOS4 interj. 1) (exprimă comanda adresată cuiva de a se așeza) La pământ; așază-te! 2) (exprimă dezaprobarea față de cineva sau ceva) La o parte! Să plece! Să fie destituit din post! /<lat. deo(r)sum
JOS1 adv. 1) La o înălțime relativ mică față de pământ sau față de alt loc; aproape de pământ. ◊ A (se) da ~ a (se) coborî. A lăsa ~ a pune pe pământ sau pe podea. A lăsa ochii în ~ a manifesta sfială; a privi rușinat spre pământ. A privi (sau a măsura pe cineva) de sus în ~ a privi (sau a măsura pe cineva) cu o privire disprețuitoare. Cu nasul în ~ umilit; rușinat. De sus până ~ în întregime. Din ~ dintr-un loc așezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. În ~ în partea inferioară a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La același nivel cu pământul sau cu locul pe unde se umblă. * Pe ~ a) pe pământ; pe podea; b) cu picioarele; fără nici un mijloc de locomoție. De pe ~ de pe pământ sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum
JOS2 joásă (joși, joáse) 1) Care este de înălțime mică; scund. 2) Care este mic (ca valoare, intensitate, mărime) Presiune joasă. Prețuri joase. Temperatură joasă. 3) Care se află la înălțime mică. 4) (despre frecvențe) Care se caracterizează printr-un număr mic de perioade într-o unitate de timp. 5) (despre sunete, voci) Care are un timbru gros; grav; profund. /<lat. deo(r)sum
Bertești (de jos) pl. comună în jud. Brăila, adesea ocupată de Ruși în răsboaiele lor cu Turcii: 2000 loc.
Doljiu n. numit și Jiul de jos, județ așezat în partea de S.-V. a Olteniei, în basinul de jos al Jiului: (de unde și numele): 438.000 loc. cu cap. Craiova. [Adică Dol-jiu, sau Jiul din vale (în opozițiune cu Gorjiu); slav. DOL(INA), vale].
Dunăre-de-jos f. eparhie episcopală cu reședința la Galați și a carii autoritate se întinde peste județele Covurluiu, Brăila, Tulcea și Constanța.
jos a. puțin ridicat: casă joasă. [Lat. DEO(R)SUM]. ║ n. partea de jos: în josul scărei. ║ adv. în partea inferioară: dă-te jos; pe jos, umblând cu picioarele: a plecat pe jos. ║ int. strigăt de dezaprobare, de ură: jos tiranul!
Țara-de-Jos f. od. numele părții septentrionale a Moldovei, coprinzând ținuturile: Hotin, Dorohoiu, Hârlău, Cernăuți, Suceava, Neamțu, Bacău.
Țările-de-Jos f. pl. 1. vechiul nume al regatelor actuale Belgia și Olanda; 2. azi numele regatului Olandei.
Vinț n. nume a două sate în Ardeal: 1. Vințul de jos, comună rurală în județul Alba: 3854 loc.; 2. Vințul de sus, sau Alvinț, comună rurală în județul Turda 1840 loc.
jos adv. (lat. pop. jossum și dejuso, cl. deosum și deorsum, din *devorsum, compus din de, de sus în jos, și vorsum, vórtere și vértere, a învîrti, a întoarce; it. giu și giue [îld. giúso], vfr. jus, sp. ayuso. V. rutes). În partea inferioară (stînd orĭ mergînd): el e jos, se dă jos, arunc jos. Pe jos 1. pe partea inferioară, pe pămînt, pe pardoseală, la picĭoarele noastre: pe jos eraŭ numaĭ florĭ, nu scuipa de jos. 2. umblînd, mergînd (în opoz. cu „pe sus, în căruță, pe cal ș.a.”): mă duc acasă pe jos. De jos, 1. din partea inferioară, de pe pămînt, de pe pardoseală: a ridica ceva de jos. 2. inferior în loc (față de nivelu măriĭ): Episcopia Dunăriĭ de jos. Inferior în rang: ceĭ de jos (ceĭ micĭ). Fig. Țăran, țărănesc, suburban: acest om e de folos, dintr’o familie de jos. Daŭ jos 1. scobor; 2. trîntesc. Mă daŭ jos, mă scobor. Șed (or staŭ) jos: șed așezat pe scaun (nu în picĭoare). Rămîn pe jos, îs întrecut, rămân în urmă, perd din vază. Las pe jos, întrec, întunec vaza cuĭva. Adj. Jos, joasă, nu mult ridicat, scund, tupilat: casă joasă. Gras, cu puține vibrațiunĭ pe secundă: sunet jos. Josnic: purtare joasă. Sn., pl. urĭ. Partea de jos, partea inferioară: josu scăriĭ, aștept în josu scăriĭ. A înota în josu apeĭ, a înota la vale, cum se mișcă curentu. A răsturna cu susu’n jos (casa, lucrurile), a face mare dezordine (v. huștĭulĭuc, hara-para). Interj. de reprobare saŭ de ură: Jos Jidaniĭ! Jos cu eĭ!
JOS adj., adv. 1. adj. coborît, scoborît. (Un teren ~.) 2. adv. dedesubt. (Locul era situat ~.) 3. adj. mărunt, mic, scund, (reg.) pitulat. (Casă ~; persoană ~.) 4. adj. coborît, redus, scăzut, scoborît. (Temperatură ~.) 5. adj. adînc, grav, gros, profund, (fig.) cavernos. (O voce ~; un timbru ~.) 6. adj. avantajos, convenabil, ieftin, mic, scăzut, (Transilv. și Ban.) lesne. (Prețuri ~.)
jos adj. v. ÎNCHIS.
APOLDU DE JOS, com. în jud. Sibiu; 1.635 loc. (1991). Biserică de lemn (sec. 18).
ARPAȘU DE JOS, com. în jud. Sibiu; 2.939 loc. (1991). Centru pomicol. Stație de c. f. Biserică (sec. 18). Importantă așezare geto-dacică fortificată (sec. 1 î. Hr.-2 d. Hr.).
BEICA DE JOS, com. în jud. Mureș; 2.286 loc. (1991). Biserică de lemn (sec. 18).
BERTEȘTII DE JOS, com. în jud. Brăila, pe Călmățui; 3.043 loc. (1991).
BUDACU DE JOS, com. în jud. Bistrița-Năsăud; 2.676 loc. (1991). Biserică (sec. 16). Biserică (sec. 18), în satul Monariu. Biserică (sec. 15; 18), în satul Jelna.
BUGHEA DE JOS, com. în jud. Argeș; 3.280 loc. (1991).
CEAMURLIA DE JOS, com. în jud. Tulcea; 2.791 loc. (1991). Importante vestigii neolitice (cultura Hamangia) și din epoca romană (sec. 2-3).
CHIHERU DE JOS, com. în jud. Mureș; 2.035 loc. (1991).
CRĂCIUNELU DE JOS, com. în jud. Alba, pe Tîrnava; 4.388 loc. (1991). Viticultură. Stație de c. f.
CRĂSANII DE JOS, sat în com. Balaciu (jud. Ialomița), în apropierea căruia a fost descoperită o davă getică, pe Piscul Crăsanilor (sec. 3-1 î. Hr.).
CRIȘTIORU DE JOS, com. în jud. Bihor; 2.140 loc. (1991).
FILDU DE JOS, com. în jud. Sălaj, pe Almaș; 1.593 loc. (1995). Biserică de lemn; (sec. 18), în satul Fildu de Sus. Centru de prelucr. artistică a lemnului.
GALDA DE JOS, com. în jud. Alba, pe râul Galda; 4.414 loc. (1995). Bisericile Nașterea Maicii Domnului (1715, cu pictură murală din 1752), Sf. Arhanghel Mihail (sec. 17) și Cuvioasa Paraschiva (1782) în satele Galda de Jos, Galda de Sus și Mesentea.
HIMALAYA JOASĂ, zonă muntoasă în partea centrală Himalayei, între Himalaya Înaltă la N și M-ții Sivalik la S.; c. 2.000 km lungime și 10-100 km lățime. Alt.: 3.500-4.500 m. Cuprinde depr. înalte și fertile (Kathmandu, Kashmir). Până la 3.500 m, versanții sunt acoperiți cu păduri, iar mai sus cu pășuni alpine.
IDECIU DE JOS, com. în jud. Mureș, pe râul Mureș; 2.054 loc. (1998). Ape minerale clorosodice. În satul Ideciu de Jos, menționat documentar în 1319, se află un castel din sec. 16, în stilul Renașterii.
JICHIȘU DE JOS, ocm. în jud. Cluj; 1.285 loc. (1998). Satul Jichișu de Jos este menționat documentar în 1292.
JOS, oraș în centrul Nigeriei, în platoul omonim, la 230 km S de Kano, centrul ad-tiv al statului Plateau; 185,6 mii loc. (1992). Nod de comunicații. Centru comercial. Expl. de staniu. Uzine mecanice. Ind. de prelucr. a lemnului. Muzeul Institutului de Cercetări Africane. Universitate. Fundat la începutul sec. 19.
LĂPUGIU DE JOS, com. in jud. Hunedoara, situată în Depr. Lăpugiu, la poalele de NV ale M-ților Poaiana Ruscăi, pe Pârâul Lăpugilor; 1.667 loc. (2000). Stații de c. f. în satele L. de J. și Holdea și haltă de c. f. în satul Ohaba. În satul Lăpugiu de Sus, menționat documentar în 1439, se află un punct fosilifer cu faună marină datând din Miocen, iar în satul L. de J., atestat documentar în 1439, există o biserică de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului (sec. 18).
LUGAȘU DE JOS, com. în jud. Bihor, situată în partea de V a depr. Vad-Borod, la poalele de SV ale M-ților Plopiș, pe dr. Crișului Repede; 3.175 loc. (2000). Hidrocentrală (18 MW), intrată în funcțiune în 1989. Pomicultură. În satul L. de J., menționat documentar în perioada 1291-1294, se află o biserică de zid cu hramul Nașterea Maicii Domnului (sec. 17), o biserică de lemn cu hramul Buna Vestire (1720, cu picturi interioare din sec. 18) și un conac (1840).
LUNCA CERNII DE JOS, com. în jud. Hunedoara, situată la poalele de SE ale M-ților Poiana Ruscăi pe râul Cerna; 1.205 loc. (2005). Satul Lunca Cernii de Jos este menționat documentar în 1360.
LUNCA DE JOS, com. în jud. Harghita, situată la poalele M-ților Ciuc, în zona pasului Trotuș; 5.379 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul L. de J.). Expl. și prelucr. lemnului (cherestea). Fabrică de panouri de lemn. Moară de apă. Centru de prelucr. artistică a lemnului. Muzeu sătesc de istorie. Piuă pentru cergi. Bisericile de lemn Schimbarea la Față (sec. 18) și Sf. Anton (sec. 20), în satul Valea Rece.
LUNCOIU DE JOS, com. în jud. Hunedoara; 1.985 loc. (2000). Satul L. de J. este atestat documentar în 1439.
MĂCEȘU DE JOS, com. în jud. Dolj, situată în Câmpia Desnățui, pe malul de E al lacului Bistreț; 1.726 loc. (2000). Pescuit. Biserica Sf. Nicolae (1833), în satul Măceșu de Jos.
MESEȘENII DE JOS, com. în jud. Sălaj, situată în depr. Șimleu, la poalele de NV ale M-ților Meseș; 2.961 loc. (2000). Centru etnografic și folcloric. Izvoare cu ape minerale carbogazoase. carbogazoase și sulfuroase. În satul M. de J., menționat documentar în 1341, se află o biserică din sec. 15. Până la 1 ian. 1965, satul și com. M. de J. s-au numit Cățălușa.
MUNTENII DE JOS, com. în jud. Ialomița, situată în partea de E a Colinelor Tutovei, pe râul Bârlad; 3.700 loc. (2000). Stație de c. f. în satul M. de J. (care apare menționat documentar în 1491). Biserica Sf. Nicolae (ante 1809, refăcută în 1866), în satul Mânjești.
OARȚA DE JOS, com. în jud. Maramureș, situată în zona Dealurilor Asuajului, pe râul Oarța; 1.380 loc. (2003). Pe terit. satului Oarța de Sus, atestat documentar în 1391, au fost descoperite vestigii neolitice (unelte de silex, fragmente de vase ceramice) precum și urmele unei așezări omenești din Epoca Bronzului, aparținând culturii Wietenberg (sec. 16-13 î. Hr.). În satul Ortița, menționat documentar în 1391, se află o biserică din lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril (sec. 18).
ORLAM SLUCEAETSEA I NIJE KUR SPUSKATSEA (OPЛAM CЛYЧAETCЯ И HИЖE KYP CПYCKATЬCЯ) (rus.) vulturilor li se întâmplă să zboare mai jos decât găinile – Krîlov, „Orel i kuri”. „Orlam sluceaetsea i nije kur spuskatsea, no kuram nikogda da oblak ne podneatsea” („Vulturilor li se întâmplă să zboare mai jos decât găinile, dar găinile nu se pot ridica niciodată la nori”). Oamenilor superiori li se poate întâmpla să fie câteodată mediocri, dar mediocrii nu se por ridica niciodată la nivelul acestora.
PÂRTEȘTII DE JOS, com. în jud. Suceava, situată în pod. Sucevei, pe râul Soloneț; 3.024 loc. (2003). Haltă de c. f. (Vârfu Dealului). Olărit (Vârfu Dealului).
PETREȘTII DE JOS, com. în jud. Cluj, situată în depr. Petrești, la poalele m-ților Trascău, pe râul Hăjdate; 1.888 loc. (2003). Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1842-1846), în satul Livada. În arealul com. se află rezervația complexă Cheia Turzii.
PLĂIEȘII DE JOS, com. în jud. Harghita, pe cursul superior al râului Cașin; 2.997 loc. (2003). Centru de artă populară. Muzeu etnografic. Rezervație botanică cu vegetație de mlaștină oligotrofă. În satul P. de J., menționat documentar în 1744, se află o biserică romano-catolică (sec. 14), cu zid de incintă din sec. 18, iar în satul Imper, atestat documentar în 1333, există un conac din 1833.
PORUMBACU DE JOS, com. în jud. Sibiu. situată în V depr. Făgăraș, pe cursul mijlociu al Oltului și pe râul Porumbacu; 3.114 loc. (2003). Stație de c. f. (în satul P. de J.) și halte de c. f. (în satele Colun și Scoreiu). Expl. de calcar (Porumbacu de Sus). Pomicultură. Centru de prelucr. artistică a lemnului, de țesături și cusături populare. În satul P. de J., menționat documentar în 1466, se află vechiul Oficiu poștal-tranzit (1756-1760), bisericile Nașterea Maicii Domnului (1806) și Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1811), în satele Sărata și Colun.
RĂCARII DE JOS, sat în com. Brădești, jud. Dolj, în apropierea căruia au fost descoperite vestigiile unui castru roman construit în primul sfert al sec. 2 d. Hr. și refăcut în prima jumătate a sec. 3. Utilizat din nou în sec. 4-6. În preajmă, așezarea civilă.
REVOLUȚIA DIN ȚĂRILE DE JOS, prima revoluție din Europa, desfășurată între 1566 și 1609, în Țările de Jos aflate în stăpânirea Spaniei. Cu un caracter antifeudal și de eliberare națională de sub dominația absolutismului spaniol, revoluția a îmbrăcat forma luptei împotriva Bisericii catolice, sprijinul principal al Spaniei în Țările de Jos, și s-a desfășurat sub steagul calvinismului. A început cu răscoala populară din 1566, cunoscut în istorie de răscoala iconoclastă, reprimată de armata spaniolă comandată de regele de Alba, care a instaurat un regim de teroare sângeroasă, împotriva căruia a luat naștere o puternică mișcare de partizani, care s-a generalizat. în 1572. Speriată de proporțiile revoluției, o parte a marii burghezii au trecut puterea în provinciile Olanda și Zeeland prințului Wilhelm de Orania (Wilhelm Taciturnul). La sfârșitul deceniului al optulea al sec. 16 au avut loc răscoale populare și mișcări țărănești și în sudul Țărilor de Jos, la Bruxelles, Gand, Ypres, Anvers ș.a., unde au fost create „comitetele celor 18”, organe revoluționare ale revoluției. Nobilimea, orășenimea și clerul catolic din provinciile din S, temându-se de revoluție, au constituit „Uniunea de la Arras” (1579) și au căzut la înțelegere cu Filip II, regele Spaniei, rămânând sub stăpânirea lui. În același an, provinciile din N (Holland, Zeeland, Frisia și Utrecht), au încheiat „Uniunea de la Utrecht” la care au aderat și orașele din Flandra și Brabant, în frunte cu Gand; pe baza acestei uniuni s-a constituit în 1581 „Republica Provinciilor Unite”, care, după numele celei mai mari provincii, a fost numită în mod curent, după 1609, Olanda, recunoscută în mod formal de Spania în 1609, iar pe plan european, prin Pacea westfalică (1648).
ROATA DE JOS, com. în jud. Giurgiu, situată în C. Găvanu-Burdea, pe râul Dâmbovnic; 8.266 loc. (2005). Nod rutier. Expl. de petrol și gaze naturale (în satele Roata de Jos și Cartojani). În satul Sadina se află biserica Adormirea Maicii Domnului (1668), îar în satul R. de J. bisericile Sf. Nicolae (1825-1902) și Adormirea Maicii Domnului (1880).
RONA DE JOS, com. în jud. Maramureș, situată în N depr. Maramureș, pe râul Rona; 2.080 loc. (2005). În satul R. de J., atestat documentar în 1360, se află biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului (sec. 18).
ȚĂRILE DE JOS, denumire dată în Ev. med., și în Epoca modernă terit. care cuprindea Belgia, Olanda, Luxembourg precum și NE Franței. V. Burgundia; Flandra; Belgia; Olanda; Luxembourg.
JOS adv. 1. Giosu, N., act.; Josul fam. 2. Josea (16 B I 439). 3. Josan (Ard); Jos/ani, -eni ss,; -escu; Giosan, Tănasie (Sd VI); -ul (CL); -u s. (ib.). „Joseni”, locuitorii din „Țara de Jos” din Moldova; Giosa, Maftei din Giosăni (Bîr IV).
a mătura pe jos cu hainele expr. a purta îmbrăcăminte exagerat de lungă.
a trece (pe cineva) la munca de jos expr. (d. șefi) 1. a trasa (unui subaltern) o sarcină neplăcută. 2. a retrograda (pe cineva) dintr-o funcție.
fost-ai lele cât ai fost, dar te-ai dus pe pulă în jos expr. (obs.) timpul trece în mod implacabil.
jos adv. (er.) în zona aparatului genital; în sex; la sex.
jos biștarii! expr. (vulg.) scoate banii!
jos labele / mâinile! expr. ia mâna (de pe cineva sau ceva)!
jos pălăria! expr. (admirativ) bravo!
las-o jos! expr. termină!, încetează!
las-o jos că măcăne! expr. 1. termină cu prostiile! 2. încetează!, termină!
nici albă, nici neagră / nici cal, nici măgar / nici călare, nici pe jos / nici în car, nici în căruță expr. 1. (d. o situație) nehotărât, indecis. 2. ambiguu, de o calitate sau o compoziție incertă.

jos dex

Intrare: Jos
Jos
Intrare: jos (adj.)
jos 1 adj. adjectiv
Intrare: jos (adv.)
jos 2 adv.
Intrare: Țările de Jos
Țările de Jos (numai) plural substantiv propriu feminin articulat