joimir definitie

2 intrări

10 definiții pentru joimir

JOIMÍR, joimiri, s. m. (Înv.) Mercenar polonez. ♦ (La pl.) Corp de oaste din armatele Țărilor Române. – Din pol. žołnierz.
JOIMÍR, joimiri, s. m. (Înv.) Mercenar polonez. ♦ (La pl.) Corp de oaste din armatele țărilor române. – Din pol. žołnierz.
JOIMÍR, joimiri, s. m. (Învechit și arhaizant) Mercenar polonez. Era el împreună cu Turculeț și cu alți blăstămați, pe semne niște joimiri de la leși. SADOVEANU, Z. C. 339. Rîvna fonaticească... înalță făr’de rușine drept dumnezei toți joimirii. CONACHI, P. 303.
joimír (înv.) (joi-) s. m., pl. joimíri
joimír s. m. (sil. joi-), pl. joimíri
JOIMÍR ~i m. înv. Soldat de origine polonă, angajat cu leafă în armata Moldovei; mercenar polonez. /<pol. žolniers
joimir m. Mold. 1. od. mercenar; 2. azi, ștrengar: să țiu eu patru joimiri în casă. [Rut. JOLNIR, JOMNIR, soldat (din germ. Soeldner)].
joĭmír și jolnír m. (rut. žólnir, žómnir, žóvnir, pol. žoldnierz, žolnierz, soldat mercenar, d. žold, soldă, d. germ. söldner, it. soldaniere, d. soldo, soldă. V. jold). Vechĭ. Mercenar. Azĭ. Fig. Fam. Volintir, zurbagiŭ, scandalagiŭ.
JOIMÍR (< pol.) s. m. Nume dat mercenarilor de origine polonă în Moldova sau călăreților moldoveni care slujeau în armata polonă. ♦ (La pl.) Corp de oaste înființat de Grigore al II-lea Ghica, domnul Moldovei, în prima sa domnie (1726-1733).
Joimir, Jomir v. Jold 3, 4.

joimir dex

Intrare: joimir
joimir substantiv masculin admite vocativul
  • silabisire: joi-mir
Intrare: Joimir
Joimir