JICNÍ vb. IV v. jigni.

JIGNÍ, jignesc, vb. IV. Tranz. 1. A atinge pe cineva în onoarea sau în demnitatea sa; a ofensa, a insulta. 2. (Înv.) A aduce un prejudiciu. [Var.: jicní vb. IV] – Din sb. žignuti.

JIGNÍRE, jigniri, s. f. Acțiunea de a jigni și rezultatul ei; ofensă, insultă; (concr.) vorbă, faptă care jignește. – V. jigni.

JICNÍ vb. IV v. jigni.

JIGNÍ, jignesc, vb. IV. Tranz. 1. A atinge pe cineva în onoarea sau în demnitatea sa; a ofensa, a insulta. 2. (Înv.) A aduce un prejudiciu. [Var.: jicní vb. IV] – Din scr. žignuti.

JIGNÍRE, jigniri, s. f. Acțiunea de a jigni și rezultatul ei; ofensă, insultă; (concr.) vorbă, faptă care jignește. – V. jigni.

JICNÍ vb. IV v. jigni.

JIGNÍ, jignesc, vb. IV. Tranz. 1. A atinge pe cineva în demnitatea sau onoarea sa, a-i aduce o ofensă; a ofensa, a insulta. De ce să mă jignești, domnule Petrescu? Eu vin la dumneata cu inima deschisă. GALAN, Z. R. 357. Eu nu sînt în stare să jignesc pe semenii mei. SADOVEANU, P. M. 24. Îi spusese... să nu mai vorbească de asta că-l jignește. CONTEMPORANUL, VII 493. 2. (Învechit) A aduce un prejudiciu. (Atestat în forma jicni) [Acel drept] jicnea așezămintele cele vechi. ODOBESCU, S. II 24. – Variantă: jicní vb. IV.

JIGNÍRE, jigniri, s. f. Acțiunea de a jigni și rezultatul ei; ofensă, insultă. Cunoscuse supărările și jignirile, primindu-le ca pe niște pumnale de-a dreptul in ființa lui. VORNIC, P. 176.

jigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jignésc, imperf. 3 sg. jigneá; conj. prez. 3 să jigneáscă

jigníre s. f., g.-d. art. jignírii; pl. jigníri

jigní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jignésc, imperf. 3 sg. jigneá; conj. prez. 3 sg. și pl.jigneáscă

jigníre s. f., g.-d. art. jignírii; pl. jigníri

JIGNÍ vb. a insulta, a ofensa, a ultragia, (livr.) a injuria, a invectiva, a vexa, (pop.) a sudui, (fig.) a atinge, a răni, (livr. fig.) a leza. (L-a ~ profund prin atitudinea lui.)

JIGNÍRE s. 1. insultare, ofensare, ultragiere, (livr.) vexare, (fig.) rănire, (livr. fig.) lezare. (~ cuiva cu vorbe grele.) 2. (concr.) afront, injurie, insultă, ocară, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~; o ~ adusă cuiva.)

A jigni ≠ a flata, a măguli

A JIGNÍ ~ésc tranz. (persoane) 1) A înjosi prin vorbe sau purtare nedemnă; a ofensa; a insulta. 2) înv. A face să suporte un prejudiciu. /<sb. žignuti

jigni v. 1. a strâmtora, a jena; 2, a cauza pagubă; 3. fig. a ofensa. [Cf. serb. JIGNUTI, a înțepa].

jignésc v. tr. (sîrb. žignuti, rus. -útĭ, a arde, a trage un bicĭ. V. jig). Vest. Stric, alterez: căldura jignește alunele. Fig. Ofensez: a jigni interesu cuĭva. V. refl. Mă stric, mă rîncezesc: untura s’a jignit.

JIGNI vb. a insulta, a ofensa, a ultragia, (livr.) a invectiva, a vexa, (pop.) a sudui, (fig.) a atinge, a răni, (livr. fig.) a leza. (L-a ~ profund prin atitudinea lui.)

JIGNIRE s. 1. insultare, ofensare, ultragiere, (livr.) vexare, (fig.) rănire, (livr. fig.) lezare. (~ cuiva cu vorbe grele.) 2. afront, injurie, insultă, ocară, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~; o ~ adusă cuiva.)