jidov definitie

2 intrări

11 definiții pentru jidov

JÍDOV, jidovi, s. m. (Fam.) Evreu. – Din sl. židovinŭ.
JÍDOV, jidovi, s. m. (Pop. și peior.) Evreu. – Din sl. židovinŭ.
jídov (fam.) s. m., pl. jídovi
jídov s. m., pl. jídovi
MANA-JÍDOVULUI s. v. zmeur, zmeurar.
jidov m. 1. jidan: jidovul rătăcitor, personaj din legendele medievale, numit și Ahasverus, condamnat a rătăci până la sfârșitul lumii, fiindcă insultase pe Isus purtându-și crucea în spinare; 2. pop. uriaș: de când cu Jidovii și cu Tătarii, locuțiune ce deseamnă o adâncă vechime pe care țăranul o atribue ruinilor străvechi și colosale (ce le numește Jidova). [Slav, JIDOOVINŬ (cf. boier scurtat din boiarin); sensul de «uriaș» se rapoartă la caracterul păgân, (după concepțiunea ortodoxă) a acestui popor biblic depărtat în timp și în spațiu (cf, bulg. JID, uriaș)].
Jidov m. V. Vocabular.
1) jídov, jidoáfcă (Mold. sud, Munt. est) și jidáŭcă (Nord.) s. (vsl. židovŭka; rus. žid, židóvka. V. jidan). Vechĭ. Azĭ maĭ rar și maĭ ironic. Jidan: strâmbe căĭ și rele la spurcațiĭ jidovĭ pururĭ aŭ fost și curse (Prohodu). Jidovu rătăcitor, un personaj din legendele medievale numit și Ahasvérus, blestemat de Hristos să rătăcească pînă la sfîrșitu lumiĭ fiindcă nu l-a lăsat să se odihnească pe prispa luĭ cînd își ducea crucea.
2) jídov, -ă s. și adj. (din jidav adj., gigantic, d. bg. židav, [ca gîrbov îld. girbav], derivat d. žid, gigant. Cp. și cu sîrb. ğin, gigant). Vest. Gigant, uriaș. – Forma jidav, ca adj., se află în romanțu Haĭducul, de Bucura Dumbravă, tradus de T.N. București, Sfetea, 1908, pag. 110 și 240.
mana-jidovului s. v. ZMEUR. ZMEURAR.
jidov, jidovi s. m. (pop., peior.) evreu

jidov dex

Intrare: jidov
jidov substantiv masculin admite vocativul
Intrare: mana-jidovului
mana-jidovului substantiv feminin articulat (numai) singular