jib definitie

6 definiții pentru jib

JIB, -Ă, jibi, -e, adj. (Reg.) Bine dezvoltat, zdravăn. ♦ (Adverbial) Mult, foarte mult. – Comp. magh. zsib.
jib (jíbă), adj. – (Trans. de Nord) Puternic, voinic, robust. Origine necunoscută. După DAR, din mag. zsib „actor comic”; după Drăganu, Dacor., IX, 209, din rut., rus. živ „viu”. Ambele soluții par improbabile și dificile din punct de vedere fonetic. Ar putea fi mai curînd o alterare, deși dificil de explicat, a lui jid, cu sensul de „gigant”.
jib1, adv. (reg.) 1. Mult, foarte mult. 2. Repede.
jib2, jíbă, adj. (reg.) Bine dezvoltat, tare, puternic, zdravăn, mare.
jib, (jâb), adv. – (reg.) 1. Tare: „Când îs supărată jib / Atunci fac voie și râd” (Țiplea, 1906: 450). „Zî mai jâb, n-aud bine” (Budești). În toate localitățile din Țara Maramureșului circulă în paralel cu sin. tare (ALRRM, 1969: 64). 2. Repede: „Mă duc mai jib” (Giulești). Sin.: „mă duc fuga” (ALRRM, 1969: 138). 3. (cu rol adjectival) În expr. tare jib „mult, rău”. Țiplea (1906) indică și jib, jibă „mare”. ♦ (onom.) Jâbucu, poreclă în Rohia (Lăpuș). (Trans. de Nord, Maram., inclusiv în Maramureșul din dreapta Tisei.). – Et. nec. (DER); din magh. zsib „actor comic” (DA, cf. DER; Gh. Radu, 1970; DEX, MDA); din ucr. živ „viu” (Drăganu) sau ucr. žibo.
jib, (jâb), adv. – 1. Tare: „Când îs supărată jib / Atunci fac voie și râd” (Țiplea 1906: 450). „Zî mai jâb n-aud bine” (Budești). În toate localitățile din Țara Maramureșului circulă în paralel cu sin. tare (ALR 1969: 64). 2. Repede. „Mă duc mai jib” (Giulești). Se mai utilizează: „mă duc fuga” (ALR 1969: 138). 3. Cu rol adjectival. În expr. tare jib „mult, rău”. Țiplea (1906) indică și jib, jibă „mare”. Jâbucu, poreclă în Rohia-Lăpuș. – Din magh. zsib „actor comic” (DA; Gh. Radu 1970, MDA); Din ucr. živ „viu” (Drăganu) sau ucr. žibo.

jib dex