JĂRUÍ, jăruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răscoli jarul1 pentru a aprinde mai bine cărbunii; a jări. [Var.: a jeruí vb IV] – Jar1 + suf. -ui.

JERUÍ vb. IV v. jărui.

JĂRUÍ vb. IV. Tranz. (Reg.) A răscoli jarul1 pentru a aprinde mai bine cărbunii; a jări. [Var.: a jeruí vb. IV.] – Jar1 + suf. -ui.

JERUÍ vb. IV v. jărui.

JĂRUÍ vb. IV v. jerui.

JERUÍ, jeruiesc, vb. IV. (Și în forma jărui) 1. Tranz. A răscoli jarul din cenușă, pentru a aprinde mai bine cărbunii. 2. Intranz. A arde înăbușit, ca jarul. Coperișul, scrumit, jăruia. MACEDONSKI, O. III 55. – Variantă: jăruí vb. IV.

jăruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jăruiésc, imperf. 3 sg. jăruiá; conj. prez. 3 să jăruiáscă

jăruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jăruiésc, imperf. 3 sg. jăruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. jăruiáscă

A JĂRUÍ ~iésc pop. 1. tranz. (cărbunii, jăraticul) A amesteca (cu ceva) făcând să ardă mai tare; a răscoli; a scormoni. 2. intranz. (despre foc) A arde înăbușit (ca jarul); a mocni. /jar + suf. ~ui

jăruí (jeruí), vb. IV (reg.) 1. a răscoli, a zgândări, a scociorî, a scurma jarul de pe foc; a trage jarul la gura sobei sau a cuptorului. 2. a lumina făcând jar. 3. a zgâria pielea unei vite, împungând-o cu coarnele. 4. a îndoi pânza fiartă pentru înălbit în lungul ei, cu ajutorul jăruitorului.

jeruí2, jeruiésc, vb. IV (reg.) a pune jaruri (jaloane, marcaje) în pădure.

jeruíre1, s.f. (reg.) răscolirea jarului; jărire.

jeruíre2, s.f. (reg.) punerea jarurilor (a jaloanelor, marcajelor) în pădure; marcare.

jeruì v. a ațâța (cărbunii aprinși): spânul jerui focul ISP. [V. jar].

jărắsc, a -î v. tr. (rut. šáriti, a scormoli, infl. de rom. jar. Cp. și cu vsl. žariti, a frige). Est. Scormolesc focu ca să ardă maĭ bine. – Și jăruĭesc (Munt. vest).

jăruĭésc V. jărăsc.