JEP, jepi, s. m. Arbust din familia pinului, cu tulpini ramificate flexibile, adesea culcate la pământ, cu frunze în formă de ace, răspândit în regiunea alpină sub formă de tufișuri; jneapăn (1) (Pinus mugo). – Et. nec.

JEP, jepi, s. m. Arbust din familia pinului, cu tulpini ramificate flexibile, adesea culcate la pământ, cu frunze în formă de ace, răspândit în regiunea alpină sub formă de tufișuri; jneapăn (1) (Pinus mugo). – Et. nec.

JEP, jepi, s. m. (Mai ales la pl.) Arbust din familia pinului, cu ramurile adesea culcate la pămînt; crește în regiunea alpină sub formă de tufișuri (Pinus pumilia); (mold.) jneapăn.

jep (arbust) s. m., pl. jepi

jep s. m., pl. jepi

JEP s. 1. v. jneapăn. 2. v. pin pitic.

JEP ~i m. Arbust cu tulpină ramificată, cu crengile plecate la pământ și cu frunze aciculate, răspândit în regiunile alpine; jneapăn. /Orig. nec.

jep1 (jip), s.m. sg. (reg.) 1. Bube pe pielea câinilor și a porcilor; murdărie, jeg, slin. 2. Murdărie pe pielea omului; jeg, slin, râp.

jep2, jepi, s.m. (reg.) Tulei de porumb; cocean.

jepí, jepésc, vb. IV (reg.) a arde una cu biciul, a croi pe cineva cu biciul.

jep n. boală de piele la câini. [Origină necunoscută].

jepi m. pl. soiu de brad pitic ce se află numai pe vârful munților (Pinus pumilio). [Origină necunoscută].

1) jep m. Munt. Jnep.

2) jep și jip m., pl. urĭ (ung.?). Vest. Rîĭe la porcĭ orĭ la cînĭ.

2) jip n. V. jep 2.

JEP s. (BOT.) 1. (Pinus mugo) jneapăn, (prin Mold. și Bucov.) sosnar. 2. (Pinus pumilio) jneapăn, pin pitic, (reg.) cățîn, durzău.

JEPI, denumirea a două vârfuri situate pe versantul prahovean al masivului Bucegi (J. Mici, 2.148 m și J. Mari. 2.071 m). Alcătuite din conglomerate și acoperite de diferite esențe lemnoase, inclusiv jnepeni (în partea superioară).