JANDÁR s. m. v. jandarm.

JANDÁRM, jandarmi, s. m. Militar din corpul jandarmeriei. [Var.: (pop.) jandár s. m.] – Din fr. gendarme.

JANDÁR s. m. v. jandarm.

JANDÁRM, jandarmi, s. m. Militar din corpul jandarmeriei. [Var.: (pop.) jandár s. m.] – Din fr. gendarme.

JANDÁR s. m. v. jandarm.

JANDÁRM, jandarmi, s. m. Soldat care făcea parte din corpul jandarmeriei. La o masă, lîngă ușa [cîrciumii], un jandarm... stătea la un pahar cu Anton Nacu. REBREANU, R. I 136. Jandarmii dumitale îs niște hoți, mai răi decît cei din codru. SP. POPESCU, M. G. 64. – Variantă: (popular) jandár (DUMITRIU, N. 167, CAMILAR, T. 121, PAS, L. II 249) s. m.

jandárm s. m., pl. jandármi

jandárm s. m., pl. jandármi

JANDÁRM s. (MIL.) (reg.) strajă, (înv.) cavas, colgiu.

JANDÁRM s.m. Militar din jandarmerie. [< fr. gendarme].

JANDÁRM s. m. 1. militar din jandarmerie. 2. (fam.) femeie solidă cu un aer autoritar. (< fr. gendarme)

jandárm (jandármi), s. m. – Militar, agent al poliției rurale. – var. (pop.) jandar, jendar(iu), jăndar. Mr. geandar. Fr. gendarme; în mr., din it. gendarme, cf. tc. candarma, alb. ğandarmë, bg. žandarm, sb. žandar. Este cuvînt popular, datorită uzului său administrativ. – Der. jandarmerie, s. f. (post de jandarmi); jandarmeresc, adj. (de jandarm).

JANDÁRM ~i m. Militar din cadrul jandarmeriei. /<fr. gendarme

jandarm m. soldat din jandarmerie (=fr. geandarme).

* jandárm m. (fr. gendarme, din gens d’armes, de arme). Soldat însărcinat cu siguranța publică. Fig. Iron. Femeĭe prea înaltă și robustă (vivandieră). – Pop. (Trans. Bucov. Mold. nord) jandár (ung. zsandár, rut. žandar). – În România sînt jandarmĭ pedeștrĭ, care fac parte din armata activă și aŭ rezidența în Bucureștĭ și Iașĭ. Ceĭ foștĭ călărĭ se numesc astăzĭ soldați de escortă regală. Adevărațiĭ jandarmĭ sînt ceĭ ruralĭ, care-s foștĭ soldațĭ activĭ, angajațĭ cu leafă. Eĭ aŭ fost înființațĭ la 1893 de partidu conservator și eraŭ vre-o 2000, toțĭ călărĭ, înlocuindu-ĭ în acest rol pe călărașĭ. Maĭ pe urmă, număru celor călărĭ s’a redus. Partidu liberal s’a agitat furios contra acestor „schingĭuitori ai poporuluĭ” și a promis că-ĭ va desființa. Dar, cînd a venit la putere, nu numaĭ n’a putut comite această nebunie, ci a sporit număru jandarmilor. La început jandarmiĭ formaŭ companiĭ, apoĭ batalioane, iar pe ziŭa de 1 ianuarĭŭ 1921 au fost constituițĭ în 11 regimente. Reg. 1 cuprinde județele: Dolj, Gorj, Romanațĭ, Vîlcea, Mehedinți, Olt; reg. 2: Ilfov, Dîmbovița, Argeș, Teleorman, Vlașca, Prahova, Muscel: reg. 3: Covurluĭ, Tutova, Tecucĭ, Putna, R. Sărat, Buzăŭ; reg. 4: Iașĭ, Vasluĭ, Roman, Neamțu, Suceava, Botoșanĭ, Bacăŭ; reg. 5: Cetatea Albă, Ismail, Cahul, Tighina; reg. 6: Chișinăŭ, Orheĭ, Soroca, Bălțĭ, Fălciŭ; reg. 7: Cluj, Bihor (Beĭuș), Dej, Oradea Mare, Satu Mare, Maramureș, Zalăŭ, Turda; reg. 8: Brașov, Făgăraș, Sibiŭ, Tîrnava Mică, Tîrnava Mare, Mureș, Orheĭ, Cĭuc, Treĭ Scaune; reg. 9: Timiș, Arad, Torontal, Lugoj, Caransebeș, Huniedoara, Petroșanĭ, Alba Inferioară; reg. 10: Bistrița, Dorohoĭ, Hotin, Cernăuțĭ, Storojineț, Cîmpulung, Rădăuțĭ: reg. 11: Constanța, Tulcea, Caliacra, Durostor, Brăila, Ialomița.

JANDARM s. (MIL.) (reg.) strajă, (înv.) cavas, colgiu.

jăndár, jăndari, (jandar, jendar, jindar), s.m. – (pop.) Jandarm: „Ducă-să-n boală, Ciufu Nopții, că tătă noaptea m-o purtat pe mine și pe jendaru de ungur, din Pătrova...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 94). ♦ În perioada interbelică, în Maramureș (precum și în regiunea de nord-vest a Transilvaniei), funcționa regimentul 7 de jandarmi (Scriban, 1939). – Din magh. zsandár, ucr. žandar (DER) < fr. gendarme, din gens dármes, la fel ca și rom. jandarm.

a scoate jandarii expr. (cart., înv.) a scoate banii.

jandarm, jandarmi s. m. 1. (glum.) soție, nevastă. 2. femeie cu înfățișare masculină și comportament autoritar.