jaf definitie

19 definiții pentru jaf

JAC2 s. n. v. jaf.
JAF, jafuri, s. n. 1. Furt săvârșit prin violență; jefuire, jecmăneală. ◊ Loc. vb. A face jaf = a jefui, a prăda. ♦ (Înv.; concr.) Lucruri jefuite, pradă. 2. (Fam.) Consum, cheltuială fără măsură, risipă; distrugere. ◊ Expr. Jaf în ciuperci! se spune pentru a arăta nepăsare față de o pagubă considerată neînsemnată. [Var.: (înv.) jac s. n.] – Din pol. žak.
JAC2 s. n. v. jaf.
JAF, jafuri, s. n. 1. Furt săvârșit prin violență; jefuire, jecmăneală. ◊ Loc. vb. A face jaf = a jefui, a prăda. ♦ (Înv.; concr.) Lucruri jefuite, pradă. 2. (Fam.) Consum, cheltuială fără măsură, risipă; distrugere. ◊ Expr. Jaf în ciuperci! se spune pentru a arăta nepăsare față de o pagubă considerată neînsemnată. [Var.: (înv.) jac s. n.] – Din pol. žak.
JAC s. n. v. jaf.
JAF, jafuri, s. n. 1. Acțiunea de a jefui; prădare, devastare, furt însoțit de violență. Văzînd eu de la o vreme că nu mai încetează cu jafurile, mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la boier să mă jăluiesc. CREANGĂ, A. 159. ◊ Expr. Jaf în ciuperci v. ciupercă. (Învechit) A lăsa jaf sau a da în (ori de) jaf = a lăsa pradă, a îngădui ca cineva să fie jefuit. Țara... lăsată jaf și măcel bașibuzucilor. ODOBESCU, S. III 408. Năvăliră în Polonia și deteră în jaf provinciile Volinia și Podolia! BĂLCESCU, O. II 144. ♦ Faptul de a stoarce averi prin exploatare sau prin manopere frauduloase. Niciodată nu se vor șterge din amintirea poporului nostru vremurile întunecate în care jaful trusturilor de peste hotare și al exploatatorilor băștinași se împletea cu menținerea țării în înapoiere economică, cu dezlănțuirea teroarei sălbatice împotriva muncitorilor și țăranilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2746. ♦ Risipă (de obicei din avutul altuia). A făcut jaf în făină. 2. (Învechit, cu sens colectiv) Lucruri jefuite, pradă (de război). Se întoarseră la locul luptei spre a culege jaful. BĂLCESCU, O. II 258. – Variantă: (învechit) jac (NEGRUZZI, S. I 169, ALECSANDRI, P. P. 113) s. n.
jaf s. n., pl. jáfuri
jaf s. n., pl. jáfuri
JAF s. 1. jefuire, jefuit, pradă, prădare, prădat, prădăciune, (livr.) rapt, (înv.) dobândă, prădășug, răpiciune, răpștire. (Porniți pe ~.) 2. v. tâlhărie.
JAF s. v. risipă.
jaf (jáfuri), s. n. – Jaf, prădăciune. – Var. (înv.) jac, jah. It. sacco, prin intermediul mag. zsák (Philippide, Principii, 297; DAR), sau al pol. žak (Cihac, II, 155; Tiktin), cf. jacă. Der. nu este clară, întrucît cuvîntul pol. este rar și cel mag. înseamnă numai „sac”, însă cf. mag. zsákolni „a prăda”. Nu este normală nici alterarea c › h › f, pe care Tiktin încearcă să o explice printr-o veche pronunțare germană cu k aspirat și DAR printr-o încrucișare cu rut. žah „groază”; dar este vorba fără îndoială de o transformare în interiorul limbii rom., deoarece cele trei forme sînt amplu reprezentate: cf. doctor › doftor. Der. jăcaș, adj. (înv., jefuitor); jefui, vb. (a prăda), cu var. înv. jecui, jăcui; jefuitor, adj. (care jefuiește); jefuială, s. f. (jaf; stoarcere de impozite); jecmăni (var. jăcmăni), vb. (a jefui, a prăda), din mag. zsákmány „jefuire” < it. saccomanno (Cihac, II, 155; DAR); jecmăn, s. n. (jefuire), deverbal al cuvîntului anterior; jecmăneală, s. f. (jaf; stoarcere de impozite). Jac apare de la începutul sec. XVII, jecmăni de la începutul sec. XVIII.
JAF ~uri n. 1) Furt (mare), săvârșit cu violență; prăda; despuiere. 2) Obiect sustras printr-un asemenea act de violență. 3) fam. Cheltuieli mari (pentru ceva), care depășesc cu mult prețul sau cheltuielile reale. /<pol. žak
jac n. Mold. jaf: țaraĭ în jac! AL. [Pol. JAK].
jaf n. acțiunea de a jăfui și rezultatul ei: pradă, plească. [Tras din jăfuì].
jac n., pl. urĭ (po. žak, jaf, d. mgerm. sack, sac [sackmann, servitor de armată, jăfuitor, de unde ung. zsákmány, jaf, it. saccomanno], d. lat. saccus, sac, de unde și it. sacco, sac, jaf, fr. sac. V. sac, jacă, jăcmănesc). Est. Rar azĭ. Jaf.
jaf și (vechĭ) jah n., pl. urĭ (d. jac). Jac, prădăciune, jăfuire.
jaf s. v. RISIPĂ.
JAF s. 1. jefuire, jefuit, pradă, prădare, prădat, prădăciune, (livr.) rapt, (înv.) dobîndă, prădășug, răpiciune, răpștire. (Porniți pe ~.) 2. banditism, gangsterism, tîlhărie, (franțuzism) brigandaj, (înv. și reg.) tîlhărit, (reg.) robălie, (înv.) tîlhărășug, tîlhărire, tîlhărșag, tîlhușag. (Stîrpirea ~.)
jaf, jafuri s. n. (peior.) 1. marfă de calitate inferioară. 2. aparatură electronică de proveniență dubioasă.

jaf dex

Intrare: jaf
jac substantiv neutru
jaf substantiv neutru