JEFUÍ, jefuiesc, vb. IV. Tranz. A fura bani sau obiecte în cantități mari și de obicei făcînd uz de violență. V. prăda. A jefuit pe stăpînu-meu pînă la cămașă. ISPIRESCU, L. 290. (Cu pronunțare regională) Avea cineva cap să treacă pe aici fără să fie jăfuit? CREANGĂ, P. 119. ♦ (Cu privire la indivizi și, mai ales, la colectivități) A stoarce de averi; (cu privire la averi) a-și însuși bunuri prin exploatare sau prin manopere frauduloase. Capitalul străin jefuia bogățiile țării noastre. ▭ Jefuit de cămătarul cel sfruntat și fără milă. MACEDONSKI, O. I 9. – Variante: (învechit) jecuí, jăcuí, jacuí vb. IV.