JACÁȘ, jacași, s. m. (Reg.) Om jefuitor, hrăpăreț. [Var.: jăcáș s. m.] – Jac2 + suf. -aș.

JĂCÁȘ s. m. v. jacaș.

JACÁȘ, jacași, s. m. (Reg.) Om jefuitor, hrăpăreț. [Var.: jăcáș s. m.] – Jac2 + suf. -aș.

JĂCÁȘ s. m. v. jacaș.

JACÁȘ, jacași, s. m. (Mold.) Jefuitor, prădător, hrăpăreț. Jacaș fiind de moarte, A luat pelea de pe sărman. ALECSANDRI, T. 548. ◊ (Adjectival) Nu mi s-au spurcat auzul cu zădarnici măguliri Ca să dobîndesc iubirea jacașelor stăpîniri. CONACHI, P. 49.

jacáș/jăcáș (reg.) s. m., pl. jacáși/jăcáși

jăcáș v. jacáș

jacáș v. jăcáș

jăcáș/ jacáș s. m., pl. jăcáși/ jacáși

JĂCÁȘ s. v. jefuitor, prădător.

jăcaș m. Mold. jăfuitor: jăcaș fiind de moarte AL.

jácaș, -ă adj. (d. jac). Est. Jăfuitor, rapace. V. zăcaș.

jăcaș s. v. JEFUITOR. PRĂDĂTOR.