jabră definitie

13 definiții pentru jabră

JÁBRĂ s. f. v. javră.
JÁVRĂ, javre, s. f. 1. Câine slab și prăpădit; jigodie, potaie, cotarlă; p. gener. (depr.) câine. 2. Epitet pentru un om lipsit de caracter. [Var.: (reg.) jábră s. f.] – Din Javarra (numele unei rase de câini fără păr).
JÁBRĂ, jabre, s. f. v. javră.
JÁVRĂ, javre, s. f. 1. Câine slab și prăpădit; jigodie, potaie, cotarlă; p. gener. (depr.) câine. 2. Epitet pentru un om lipsit de caracter. [Var.: (reg.) jábră s. f.] – Din Javarra (numele unei rase de câini fără păr).
JÁVRĂ, javre, s. f. 1. Cîine mic, slab, prăpădit; p. ext. (depreciativ) cîine; potaie, jigodie. Javre cu cozi subțiri, cu stîrvurile supte, începură să se arate în lungul uliței. CAMILAR, T. 113. Era o javră slăbuță, cu urechi ciulite de liliac și cu ochii boldiți. SADOVEANU, B. 46. Cel puțin vreo cinci potăi ciobănești, printre destule javre de mîna a doua, erau stăpîni pe situație. GALACTION, O. I 310. ◊ (Urmat de determinări pleonastice) Nu concepea să plece după tîrguieli sau la plimbare, fără o javră de cățel cu zgardă și curelușă. PAS, Z. I 90. De la o colibă, o javră de cîine veni spre mine, lătrînd. DUNĂREANU, CH. 135. 2. Termen de ocară pentru oameni. Javra dracului se face a o căuta de ou și-i dezleagă... ața de la picior. CREANGĂ, A. 57. ◊ (Urmat de determinări indicînd substantivul la care se referă termenul) O să-l omorîm pe javra de Ștefănescu. STANCU, D. 145.
jávră (ja-vră) s. f., g.-d. art. jávrei; pl. jávre
jávră s. f. (sil.-vră), g.-d. art. jávrei; pl. jávre
JÁVRĂ s. cotarlă, jigodie, potaie, (pop.) jigăraie, șarlă, (reg.) pujlă, schilă, (Transilv.) holă, (Mold. și Bucov.) păhaie, (Mold.) pohârlă, (prin Transilv.) teaucă. (O ~ de câine.)
JÁVRĂ ~e f. fam. 1) Câine jigărit, care trezește milă și repulsie, potaie; cotarlă; jigodie. 2) fig. Om lipsit de caracter; om de nimic. [Sil. ja-vră] /Din Javana
javră m. și f. 1. câine ce latră mereu; 2. fig. om flecar, ființă tărîtoare. [Cf. rut. JAVRA, câine].
jávră V. jabă.
JAVRĂ s. cotarlă, jigodie, potaie, (pop.) jigăraie, șarlă, (reg.) pujlă, schilă. (Transilv.) holă, (Mold. și Bucov.) păhaie, (Mold.) pohîrlă, (prin Transilv.) teaucă. (O ~ de cîine.)
javră, javre s. f. (peior.) om lipsit de caracter

jabră dex

Intrare: javră
jabră substantiv feminin admite vocativul
javră substantiv feminin admite vocativul
  • silabisire: ja-vră