Dicționare ale limbii române

7 definiții pentru jabă

jábă s. f.
JÁBĂ interj. v. marș.
jábă (jábe), s. f. – Boală a oilor și cîinilor, un fel de aftă. Bg. žaba „borască; boală, aftă” (DAR). Der. au fost tratați din punct de vedere expresiv. – Der. jebos, adj. (bolnav, moleșit). Aceleiași surse sl. îi aparțin jabie, s. f. (mușchi, Polytrichum perigoniale), din sl. žablija „de broască”, datorită asemănării sale cu ouăle de broască; jalbă, s. f. (plantă, Pyrola secunda; boală, aftă), pe care DAR îl pune în legătură greșit cu jale „salvie”; jabrină (var. jebrină, mr. jaghină), s. f. (algă), din bg. žabina „ouă de broască”, cf. rut. žaburina „algă”; jabrac, s. m. (leneș, haimana); janghină, s. f. (mîrțoagă), cu pronunțarea regională bi › ghi (semantismul, plecînd de la ideea de „boală, aftă” › „animal bolnav” › „animal inutil”); janghinos, adj. (om bolnav, sfrijit; îngîmfat); japșe (var. japcă, japină), s. f. (iaz, baltă), cf. bg. žabište „loc cu multe broaște; baltă”; jap, s. m. (bătrîn ramolit); japiu, s. m. (zgîrcit, venetic, om de curînd îmbogățit); japiu, s. n. (perniță de cele două părți ale șeii de călărit); japchin (var. japchină), s. n. (tumoare, furuncul, rană); jepchinos, adj. (jegos, rîios); japiță, s. f. (parte a plugului; zăpăcit, aiurit), din bg. žapica „broască” și „japiță de plug” (Weigand, JB, XIX, 137); jughină, s. f. (jegos); javră (var. jabră, javlă), s. f. (cățel, potaie; om zăpăcit), pare var. de la jabă, cu infixul r, ca în jabrină (în fonetism este posibil să fi influențat tc. yavru „cățel, pui”); jevri, vb. (a lătra; a trăncăni). Pentru javră, a cărei legătură cu jabă a fost indicată numai de Scriban, s-au propus alte soluții: din sl. žebrati „a cerși” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 156); de la jevri și acesta din sl. živorati „a trăi”, cu semantismul lui jivină (Philippide, Principii, 297); creație spontană, care imită sunetele scoase de cîine, cf. poitev. jabrailler „a urla” (Șeineanu, Chien, 224); din rut. žavra „cîine jigărit” (Tiktin; DAR; Candrea). Totuși, Candrea, Elemente, 405, credea că rut. provenea din rom. Aceleiași familii îi parține: jarpăn (var. jerpan), s. m. (mîrțoagă), reducere de la jerpănos, adj. (jegos), cf. jepchinos; japcă (var. jepciu), s. f. (costum); jarcă, s. f. (piele uzată sau de calitate proastă; babă ramolită; animal bătrîn și inutil), probabil în loc de *jarpcă (DAR), cf. sb. žavka „piele”; jarcalete, s. m. (haimana, vagabond); jarcalău, s. n. (zdreanță); jerchinos, adj. (zdrențăros); jerpeli, vb. (a roade, a uza, a deteriora), cu suf. expresiv -li, pe baza lui jerpan (după Cihac, II, 156 și Bogrea, Dacor., IV, 825, din pol. szarpanina „acțiunea de a sfîșia”, care pare mai puțin probabilă). Toate aceste cuvinte indică un tratament expresiv, care i-a făcut pe autorii DAR să admită prezența unei rădăcini expresive jarp-, cf. jart.
JÁBĂ f. Boală a oilor care provoacă somnolența și învinețește carnea. /Orig. nec.
jabă f. boală de oi ce le trage la somn și le învinețește carnea. [Origină necunoscută].
jábă f., pl. e și jăbĭ (rus. rut. žába, broască, tuse cînească; ung. zsába, durere de nervĭ). Est. Jigăraĭe, jigodie, o boală a cînilor caracterizată pin căldură, tuse și tristeță (în vest javră, care vine d. * jabră). Javră (în toată țara), șarlă, cotarlă, cîne urît orĭ bătrîn. Fig. Iron. Om fără valoare și pretențios (Cp. cu boală, cĭumă ș.a.).
ja interj. v. MARȘ.

jabă definitie

jabă dex

Intrare: jabă
jabă substantiv feminin