JĂRÁTIC s. n. Jar1. ◊ Loc. adj. De jăratic = care pare că arde; arzător. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) ca pe jăratic = a fi extrem de nerăbdător și de neliniștit sau a fi foarte grăbit. [Var.: jărátec, jerátic, jerátec s. n.] – Din sl. žaratŭkŭ.
JĂRÁTIC s. n. Jar1. ◊ Loc. adj. De jeratic = care pare că arde; arzător. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) ca pe jăratic = a fi extrem de nerăbdător și de neliniștit sau a fi foarte grăbit. [Var.: jărátec, jerátic, jerátec s. n.] – Din sl. žaratŭkŭ.
JĂRÁTIC s. n. (Și în forma jeratic) Totalitatea cărbunilor pe jumătate stinși sau acoperiți cu cenușă, rămași în foc după ce s-a terminat arderea cu flacără. V. jar. Focul pîlpîia, învăluit de vînt, fărîmîndu-se în jăratic. SADOVEANU, O. VI 249. Un berbec întreg... a început să sfîrîie pe jăratic. GALACTION, O. I 267. Începură să sosească feciori... călări pe cai ce păreau că se hrănesc cu jeratic. VISSARION, B. 19. ◊ Loc. adj.De jăratic = care pare că arde, că este aprins; arzător, ca focul. Spre apusul de jăratic, Cu livezi scăldate-n aur, Trece-un nour singuratic. TOPÎRCEANU, M. 17. Mamă, sînt silită eu Să-i tot văd în vis mereu Ochii de jăratic? COȘBUC, P. I 184. ◊ Expr.A sta (sau a ședea) ca pe jăratic = a fi foarte nerăbdător sau foarte grăbit. – Variante: jărátec (SLAVICI, O. I 363), jerátec (EMINESCU, N. 56), jerátic s. n.
JĂRÁTIC n. Cărbuni incandescenți care ard fără flăcări; jar. * A sta (sau a ședea) ca pe ~ a) a fi foarte nerăbdător; b) a fi foarte grăbit. A mânca ~ a fi foarte iute. De ~ care pare că arde (ca jăraticul); arzător; incandescent. /<sl. žaratuku
jărátic,jerátic, (vechĭ) -ec și (est) jarátic n., pl. e (vsl. žeravŭ, arzător, aprins, žariti, a frige [V. jărăsc]; rus. žaratok, locu unde arde locu în sobă, žeratok, cenușă; ung. zsarát, zsarátnok, zsarátnog, cenușă caldă. V. jar, pojar, jerăgăĭ). Cărbunĭ aprinșĭ. V. jeg.