JĂRĂGÁI, jărăgaiuri, s. n. (Pop.) 1. Jar1. 2. Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jeg (3). [Var.: (reg.) jeregái s. n.] – Et. nec.

JEREGÁI s. n. v. jărăgai.

JĂRĂGÁI, jărăgaiuri, s. n. (Pop.) 1. Jar1. 2. Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jeg (3). [Var.: (reg.) jeregái s. n.] – Et. nec.

JEREGÁI s. n. v. jărăgai.

JĂRĂGÁI s. n. 1. Jar. Văzduhul e fierbinte. Cînd respir parcă aș sorbi jărăgai. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2795. În fiecare zi a mîncat o pasăre friptă pe care a tăiat-o, a jumulit-o, a părpălit-o pe jărăgai singur. STANCU, D. 423. 2. Fig. Arsură pe gît și pe esofag (din cauza băuturii, a unor mîncăruri etc.); jeg (3). – Variantă: jeregái s. n.

JEREGÁI s. n. v. jărăgai.

jărăgái (pop.) s. n., pl. jărăgáiuri

jărăgái s. n., pl. jărăgáiuri

JĂRĂGÁI s. v. jar.

JĂRĂGÁI n. pl. pop. 1) Cărbuni incandescenți care ard fără flacără; jar; jăratic. 2) Senzație de arsură în gât sau în esofag. /Orig. nec.

jerăgáĭ și (rar) jegăráĭ n., pl. urĭ (d. vsl. žegon, ard, infl. poate de jeratec. V. jig, jigălă). Munt. est. Jig, arsură pe esofag. Munt. vest. Jaratic. – În Olt. jeregaĭ (NPl. Ceaur, 42, 72 și 82) și jărăgáĭ. jaratic. V. jigăraĭ.

jeregáĭ V. jerăgaĭ.

JĂRĂGAI s. jar, jeratic, (reg.) jeg, (prin Mold. și Transilv.) șperlă, (înv.) jariște. (~ din sobă.)