JĂPCÁN, jăpcani, s. m. (Pop.) Om hrăpăreț, care jefuiește (2). – Japcă + suf. -an.

JĂPCÁN, jăpcani, s. m. (Rar) Om hrăpăreț, care jefuiește (2). – Japcă + suf. -an.

JĂPCÁN, jăpcani, s. m. (Rar) Cel care ia cu japca; jefuitor. Lăcomia jăpcanilor nu mai avea hotar. ISPIRESCU, M. V. 5. Curăța țările de jăpcani și de oameni răi. id. U. 73.

jăpcán (pop.) s. m., pl. jăpcáni

jăpcán s. m., pl. jăpcáni

JĂPCÁN s. v. jefuitor, prădător.

jăpcan m. mare jăfuitor: curația țările de jâpcani și de oameni răi ISP.

jăpcán, -că s. (d. japcă). Sud. Fam. Mare jăfuitor, luător cu japca.

jăpcan s. v. JEFUITOR. PRĂDĂTOR.