JEȚ, jețuri,
s. n. Scaun înalt cu spetează și brațe (de obicei de lemn).
V. fotoliu. Într-un jeț Am ațipit vreo cîteva clipite. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 20. Ședea mereu în jețul ce-i dăruise de ziua lui ginere-său. SLAVICI, N. I 207. Se dusese să ia în posesiune jețul lui din cancelaria poliției. CARAGIALE, M. 281. Arald cu moartea-n suflet, a gîndurilor pradă, Pe jeț tăcut se lasă. EMINESCU, O. I 94.
JILȚ, jilțuri,
s. n. Jeț. Mama e adîncită într-un jilț. CAMIL PETRESCU, T. II 38. Aștept din cer să vie O zînă drăgălașă cu glasul aurit Pe jilțu-mi lîngă masă. ALECSANDRI, P. III 4. Se puse pe un jilț, unde șezu absorbită în gînduri. NEGRUZZI, S. I 27. – Variantă:
jîlț (C. PETRESCU, Î. I 12, CREANGĂ, A. 164)
s. n. jeț (jéțuri), s. n. –
1. Scaun înalt, fotoliu. –
2. Tron. –
Var. jețiu, jățiu, jilț, jîlț.
Lat. *iacium, de la iacēre „a sta tolănit”,
cf. it. diaccio „țarc pentru oi”,
sicil. jazzu „vizuină”. Sub aspect semantic trebuie plecat de la sensul de „culcuș, pat”, ca în „laviță”.
Der. din
germ. Sitz, prin intermediul
săs. säts (Mîndrescu, Influența germană, 63; Drăganu, Lui I. Bianu, București 1927, p. 137; Borcea 194; DAR; Gáldi, Dict., 193) nu pare posibilă fonetic și nu explică
var. jețiu.
Der. din
lat. sessus (Hasdeu, Istoria critică, I, 2, 256) nu este probabilă. L din
var. nu este clar (din
germ. Sessel, după Tiktin și DAR; din
sl. sĕdĕlo,
cf. ceh. židilice, după Cihac, II, 159; din
tc. jelse, „mod de a se așeza”, după Moldovan 426). –
Der. jilțuit,
adj. (în formă de jilț).
jeț n., pl. urĭ (sas. sätz, germ. sitz, loc de ședere, sessel, scaun). Vechĭ. Fotoliŭ. – Și
jelț și
jilț (care poate veni d. ceh. židlice, scaun, orĭ dintr’o formă maĭ veche germanică).