IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Învechit și, azi, regional) Tranz. A crea, a concepe, a face; a inventa, a scorni, a plăsmui. Fata cosea la gherghef și Iordăcheoaia se apropie de ea:... Cum izvodești matale singurică frumusețea asta? SANDU-ALDEA, D. N. 192. Nu căuta că mă vezi gîrbovă și stremțuroasă, dar, prin puterea ce-mi este dată, știu dinainte ceea ce au de gînd să izvodească puternicii pămîntului. CREANGĂ, P. 190. Aron-voievod... izvodi ca de tot omul din țară să se dea cîte un bou. BĂLCESCU, O. II 26. ◊ Absol. Nu tăgădui, nu izvodi, nu minți. NEGRUZZI S. III 493. ♦ (Rar) A descoperi. (Refl. pas.) De vreo două-trei zile s-au izvodit niște băi pă dinafar de porțile Astrahanului. GORJAN, H. IV 37. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta, a scrie. (Absol.) (Paraponisitul, după ce a cetit o petiție compusă de el): Cunoașteți multe condeie carele să poată izvodi așa de țunțurliu (= dibaci, isteț)? ALECSANDRI, T. I 379. 3. Refl. A se contura, a apărea. Nu era un iaz ca orișicare; pentru că pe fața lui nu se izvodea, niciodată, nici o undă. GALACTION, O. I 44. Și-n față i se izvodise parcă tot amarul neamului său, așa-i era de îndurerată căutătura ochilor. MIRONESCU, S. A. 31.