izolare definitie

2 intrări

27 definiții pentru izolare

IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler.
IZOLÁRE, izolări, s. f. Acțiunea de a (se) izola și rezultatul ei; despărțire, separare. ♦ (Med.) Măsură cu caracter profilactic prin care se interzice unui bolnav contagios de a veni în contact cu alte persoane. – V. izola.
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler.
IZOLÁRE, izolări, s. f. Acțiunea de a (se) izola și rezultatul ei; despărțire, separare. ♦ (Med.) Măsură cu caracter profilactic prin care se interzice unui bolnav contagios de a veni în contact cu alte persoane. – V. izola.
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul, a separa. Urechea, deprinsă acum să izoleze fiecare sunet, lămuri pași. C. PETRESCU, C. V. 50. Multe județe sînt complet izolate, fiindcă țăranii au tăiat firele telegrafice și telefonice. REBREANU, R. II 77. ♦ A împiedica transmiterea căldurii, umezelii, sunetelor etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul cu ajutorul unei materii izolante; a separa cu ajutorul unei materii izolante un corp prin care trece curentul electric, de alt corp, bun conducător de electricitate. Firele electrice le izolăm cu o cămașă de cauciuc. 2. Refl. (Despre oameni) A se retrage, a se îndepărta de ceilalți oameni, de societate, vădind o atitudine individualistă. Acești cărturari, potrivit înclinărilor personale, se izolează căutînd răgaz pentru preocupările lor. SADOVEANU, E. 30. De la moartea lui Matei Basarab (1654) și mai cu seamă de la Șerban-vodă Cantacuzino (1674- 1668), domnul și boierii se izolară de popor, aceea ce făcu pe acesta să fie indiferent la glasul lor. BĂLCESCU, O. I 93. ◊ Fig. Știința adevărată nu se izolează de popor, ci e în serviciul poporului.
IZOLÁRE, izolări, s. f. Acțiunea de a (se) izola și rezultatul ei; despărțire, separare, îndepărtare. Forțele și tăria Uniunii Sovietice au crescut nemăsurat astăzi, cînd nu mai este singură în fața imperialismului agresiv, cînd a ieșit definitiv din situația de izolare internațională. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2501.
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izoláre s. f., g.-d. art. izolắrii; pl. izolắri
izolá vb., ind. prez. 1 sg. izoléz, 3 sg. și pl. izoleáză
izoláre s. f., g.-d. art. izolării; pl. izolări
IZOLÁ vb. 1. v. despărți. 2. v. răzleți. 3. a (se) despărți, a (se) separa, (rar) a (se) segrega, (înv. și pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sănătoase.) 4. v. îndepărta. 5. v. retrage. 6. (livr.) a (se) claustra, (rar) a (se) însingura, (fig.) a (se) sihăstri. (S-a ~ în camera ei.) 7. v. individualiza.
IZOLÁRE s. 1. despărțire, desprindere, detașare, izolație, separare, separație. (~ lui de grup.) 2. v. despărțire. 3. separatism. 4. v. retragere. 5. singurătate, (livr.) claustrare, claustrație, solitudine, (rar) însingurare, (fig.) schimnicie, sihăstrie. (Trăia într-o ~ deplină.) 6. v. individualizare.
IZOLÁ vb. I. 1. tr. A da, a pune deoparte, a separa de ceea ce înconjură. ♦ A împiedica trecerea unei forme de energie în alta sau a unor substanțe dintr-un mediu (sau dintr-un corp) în altul cu ajutorul unei materii izolante. 2. tr., refl. A (se) îndepărta de viața socială. [< fr. isoler, it. isolare].
IZOLÁRE s.f. Acțiunea de a izola și rezultatul ei; separare; izolație. [< izola].
IZOLÁ vb. I. tr. 1. a despărți, a separa. 2. a împiedica trecerea unei forme de energie în alta, sau a unor substanțe dintr-un mediu (sau corp) în altul cu ajutorul unei materii izolante. II. refl. (despre oameni) a se îndepărta de viața socială. (< fr. /s’/isoler)
IZOLÁRE s. f. 1. acțiunea de a izola. 2. măsură profilactică prin care se interzice unui bolnav contagios contactul cu alte persoane. ◊ (biol.) ~ geografică = separare a unei populații, a unei flore sau faune, prin bariere naturale în teritorii limitate, în scopul diversificării speciilor. (< izola)
A IZOLÁ ~éz tranz. 1) (obiecte, ființe) A despărți de mediul înconjurător. 2) (persoane) A face să se izoleze; a sihăstri; a schimnici; a pustnici. 3) (bolnavi contagioși) A separa de oamenii sănătoși, pentru a evita contagierea. 4) A acoperi cu un material protector (pentru a exclude transmiterea căldurii, frigului, umezelii, zgomotului etc.). 5) (conductori electrici) A despărți cu un material dielectric de alte corpuri care conduc curentul electric (pentru a evita accidentele). /<fr. isoler
A SE IZOLÁ mă ~éz intranz. A se îndepărta de tumultul vieții, trăind în singurătate; a se retrage; a se închide; a se pustnici. /<fr. isoler
izolà v. 1. a separa cu totul un lucru de altul: a izola o casă; 2. a pune, a (se) ținea afară din societate; 3. Fiz. a așeza un corp așa ca să fie separat de corpurile ce conduc electricitatea.
izolare f. 1. acțiunea de a (se) izola; 2. starea persoanei sau a lucrului izolat.
*izolațiúne f. (fr. isolation). Acțiunea de a izola. Starea de a fi izolat: mulțĭ fericițĭ trăĭesc în izolațiune. – Și -áție, dar ob. -áre.
*izoléz v. tr. (fr. isoler, it. isolare, d. isola, insulă). Separ de obĭectele din prejur. Depărtez de lume. Fig. Consider în parte, despărțit de altele. Chim. Scot din combinațiune, separ. Fiz. Fac ca electricitatea să nu poată trece maĭ în colo (de ex., opunîndu-ĭ o bucată de sticlă).
IZOLA vb. 1. a (se) despărți, a (se) desprinde, a (se) detașa, a (se) izola, a (se) rupe, a (se) separa. (S-a ~ de grup.) 2. a se despărți, a se răzleți, a se separa, (pop.) a se răzni, (reg.) a se răzlogi. (O oaie care s-a ~ de turmă.) 3. a (se) despărți, a (se) separa, (rar) a (se) segrega, (înv. și pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sănătoase.) 4. a (se) îndepărta. (De ce s-a ~ de noi în ultima vreme?) 5. a se retrage. (S-a ~ în mijlocul naturii.) 6. (livr.) a (se) claustra, (rar) a (se) însingura, (fig.) a (se) sihăstri. (S-a ~ în camera ei.) 7. a (se) individualiza, a (se) singulariza. (A ~ însușirile unui fenomen.)
IZOLARE s. 1. despărțire, separare. (~ lui de grup.) 2. desprindere, detașare, separare, separație. (~ unor așchii dintr-un material.) 3. despărțire, separare, separație, (rar) segregare, segregație. (~ femeilor de bărbați.) 4. separatism. (Ce e această ~?) 5. retragere. (~ lui în mijlocul naturii.) 6. singurătate., (livr.) soliludine, (rar) însingurare, (fig.) schimnicie, sihăstrie. (Trăia într-o ~ deplină.) 7. individualizare, singularizare. (~ unor trăsături din ansamblu.)
IZOLAREA RAIONULUI ACȚIUNILOR misiune de luptă care vizează interzicerea aprovizionării trupelor inamice cu carburant, alimente și alte materiale. Izolarea raionului acțiunilor se face cu ajutorul aviației.
IZOLÁRE (< izola) s. f. Acțiunea de a (se) izola și rezultatul ei; separare, despărțire. ♦ (MED.) Măsură profilactică prin care se interzice unui bolnav contagios de a veni în contact cu alte persoane. ♦ (BIOL.) I. geografică (spațială) = separare a unei populații sau a unei flore ori faune prin „bariere” naturale în teritorii limitate, în urma căreia speciile se diversifică, după o linie de evoluție proprie. ◊ I. ecologică = se realizează prin populare de habitate diferite, fără extinderea arealului geografic al speciilor, care duce la variate adaptări față de noile condiții ale solului, microclimei, hranei, relațiilor biocenotice etc. ◊ I. etiologică (comportamentală) permite conviețuirea simpatică a unor forme apropiate. La multe specii de animale reproducerea este însoțită de numeroase obiceiuri nupțiale (dansuri, roiri, cântece), de schimbări morfologice, de colorit, fiziologice etc., care permit recunoașterea apartenenței la grup a indivizilor.
IZOLÁRE s. f. (< izolá < fr. isoler, it. isolare): separare a părților de propoziție de propoziția din care fac parte sau a unei propoziții de fraza din care face parte, cu ajutorul virgulei sau al punctului, ca în exemplele „Oamenii au rămas până în fundul ființei de cremene. Aspri, colțuroși, năprasnici.” (Geo Bogza) – nume predicative izolate; „Satul n-are han. Numai cârciumă.” (Z. Stancu) – complement direct izolat; „Pe aici a trecut. Și pe aici. Pretutindeni.” (Cezar Petrescu) – complemente circumstanțiale de loc izolate; „Se va răspunde că metrica... nu zace în firea limbii noastre. Sau că această metrică ar fi prea savantă pentru poezia populară.” (L. Blaga) – o subiectivă izolată; „O dorință însă tot aveam... Să las copiilor mei un nume.” (Camil Petrescu) – o apozitivă izolată; „Mie îmi spuse tat-său că Polina și cu ăla sunt în vorbă de mult... Că e daravelă mare.” (M. Preda) – o completivă directă izolată; „Atunci o să-i strângem pe toți, cu cățel cu purcel din toate colțurile... Ca să se împlinească voia dumitale.” (L. Rebreanu) – o circumstanțială de scop izolată etc. Au scris despre acest fenomen lingvistic în proza contemporană: Gh. Bulgăr, Olga Tunsoiu etc.

izolare dex

Intrare: izola
izola verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: izolare
izolare substantiv feminin