IZOLÁȚIE, izolații, s. f. Faptul de a izola (2); (concr.) strat de material izolant așezat între două medii sau între două sisteme fizice. – Din fr. isolation.

IZOLÁȚIE, izolații, s. f. Faptul de a izola (2); (concr.) strat de material izolant așezat între două medii sau între două sisteme fizice. – Din fr. isolation.

IZOLÁȚIE, izolații, s. f. Strat de material izolant intercalat între două medii sau între două sisteme fizice.

izoláție (-ți-e) s. f., art. izoláția (-ți-a), g.-d. art. izoláției; pl. izoláții, art. izoláțiile (-ți-i-)

izoláție s. f. (sil. -ți-e), art. izoláția (sil. -ți-a), g.-d. art. izoláției; pl. izoláții, art. izoláțiile (sil. -ți-i-)

IZOLÁȚIE s. (FIZ.) izolare.

IZOLÁȚIE s.f. Izolare. ♦ Strat izolant așezat între două medii sau între două sisteme fizice. [Gen. -iei, var. izolațiune s.f. / cf. fr. isolation].

IZOLÁȚIE s. f. strat izolant între două medii sau sisteme fizice. (< fr. isolation)

IZOLÁȚIE ~i f. Material sau mediu cu proprietăți izolante. ~ electrică. ~ termică. [G.-D. izolației] /<fr. isolation

*izolațiúne f. (fr. isolation). Acțiunea de a izola. Starea de a fi izolat: mulțĭ fericițĭ trăĭesc în izolațiune. – Și -áție, dar ob. -áre.