izocronísm (-zo-cro-) s. n.

izocronísm s. n. (sil. -cro-)

IZOCRONÍSM s.n. Însușirea de a fi izocron. ♦ Proprietate a unor fenomene periodice de a se repeta în mod identic după o perioadă anumită de timp. ♦ Stare a două celule nervoase sau musculare având aceeași cronaxie. [Var. isocronism s.n. / cf. fr. isochronisme].

IZOCRONÍSM s. n. 1. proprietate a unor fenomene de a fi izocrone. 2. stare a două celule nervoase sau musculare care au aceeași cronaxie. (< fr. isochronisme)

*isocronízm n. (d. isocron). Fiz. Calitatea de a fi isocron: isocronizmu oscilațiunilor péndululuĭ. – Și izo- (după fr.).

IZOCRONÍSM (< fr. {i}) s. m. 1. Proprietate a două sau a mai multor fenomene de a fi izocrone (ex. i. micilor oscilații ale pendulului). 2. (FIZIOL.) Existența unor valori apropiate ale cronaxiilor verigilor unui arc reflex, condiționând, în anumite cazuri, transmiterea sinaptică a excitației.