ízmă f., pl. e (ngr. *gýosmos, dýosmos și -on, vgr. ῾edýosmon, izmă, d. ῾edýs, plăcut, și osmé, miros; alb. dhĭozmă, bg. gĭózum, gĭúzum. V. edonizm și osmiŭ). Sud. Mintă.