izmenit definitie

19 definiții pentru izmenit

IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”.
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni.
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”.
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni.
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Familiar) 1. A se purta nenatural, afectat, a se fandosi, a se sclifosi. Izmenindu-se puțin cu un gest ca și cum ar fi ochit, dădu un bobîrnac fișicului de napoleoni care se împrăștiară pe jos. CAMIL PETRESCU, O. I 583. 2. (Cu determinări introduse prin prep. «la») A se uita urît, a se strîmba (la cineva). Aveai dreptate, Marine... Eu de-aia mă supăram și mă izmeneam la tine, că-mi dădeam seama că tu ai dreptate, nu eu. DUMITRIU, V. L. 139.
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj. (Familiar) Afectat, fandosit, sclifosit. Să se cheltuiască femeile în mofturi izmenite... ca să izbutească să-ți placă ție. CAMIL PETRESCU, T. II 119. Viitorul țării nu e în cuconașul Guliță, care-mi vine de la Paris, izmenit, cu monoclu-n ochi. VLAHUȚĂ, O. A. III 25. ◊ (Substantivat) Ce gînd au izmenitele astea cu femeile necăjite pe care le-a apucat prînzul aici? PAS, Z. II 204.
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izmenésc, imperf. 3 sg. izmeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. izmeneáscă
izmenít adj. m., s. m., pl. izmeníți; f. sg. izmenítă, pl. izmeníte
IZMENÍ vb. v. afecta, fandosi, maimuțări, prosti, sclifosi.
IZMENÍT adj. v. boieros, capricios, fandosit, mofturos, năzuros, pretențios, sclifosit.
A SE IZMENÍ mă ~ésc intranz. rar 1) A avea o comportare de om mofturos; a face nazuri; a se fasoli; a se fandosi; a se marghioli; a se sclifosi. 2) A-și schimba expresia normală a feței (în mod voit sau involuntar); a face grimase; a se strâmba; a se sluți; a se schimonosi. /<sl. izmĕniti
izmenì v. 1. a schimba în rău, a poci: după ce o izmeniră astfel ISP.; 2. a scoate, a ieși din minți: pe semne că s’a izmenit lumea ISP. [Slav. IZMĬENITI, a schimba: românește cu sensul peiorativ].
izmenésc v. tr. (vsl. iz-mĭeniti, a schimba, a modifica, a altera. V. izmene, primenesc). Fam. Emoționez, zăpăcesc, prostesc: frica o izmenise de tot. V. refl. Fac mofturĭ, mă alint, mă afectez: cîntă odată și nu te maĭ izmenĭ! Mă prostesc (maĭ ales de bătrîneță): s’a izmenit săracu! V. zaharisesc, ramolesc și spancelesc.
izmeni vb. v. AFECTA. FANDOSI. MAIMUȚĂRI. PROSTI. SCLIFOSI.
izmenit adj. v. BOIEROS. CAPRICIOS. FANDOSIT. MOFTUROS. NĂZUROS. PRETENȚIOS. SCLIFOSIT.
izmeni, izmenesc v. r. 1. a se purta fără naturalețe; a se fandosi 2. a se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi
izmenit, -ă, izmeniți, -te adj. afectat, fandosit, mofturos

izmenit dex

Intrare: izmeni
izmeni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: izmenit (s.m.)
izmenit substantiv masculin
Intrare: izmenit (adj.)
izmenit adjectiv