izgonit definitie

2 intrări

13 definiții pentru izgonit

IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti.
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti.
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili (pe cineva) să plece; a alunga, a goni, a îndepărta. Au izgonit pe toți boierii și au ajuns ei stăpîni pe toate. REBREANU, R. II 81. Și de m-ar fi izgonit de la casă, ca pe un străin, tot n-aș fi rămas așa de umilit. CREANGĂ, A. 70. Se înturna acum să izgonească pre răpitorul Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. izgoneáscă
IZGONÍ vb. 1. a alunga, a depărta, a goni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mâna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprânji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ din casa lui.) 2. v. respinge. 3. v. surghiuni.
IZGONÍT adj., s. 1. adj. alungat, gonit, (astăzi rar) surghiunit, (înv. și pop.) oropsit. (Om ~ de acasă.) 2. adj., s. v. exilat.
izgoní (izgonésc, izgonít), vb.1. A alunga, a goni. – 2. A speria, a sili pe cineva să plece, a surghiuni. – Mr. azgunescu, azgunire. Sl. izgoniti (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Tiktin; Conev 99), cf. bg. izgonjam, sb. izgoniti „a vîna”. – Der. izgon, s. n. (detașament), înv., deverbal; izgoană, s. f. (surghiun), înv.; izgonitor, adj. (care surghiunește); izgnanie, s. f. (înv., surghiun), din sl. izgnije. – Din rom. provine mag. izgána (Edelspacher 15). cf. goni.
A IZGONÍ ~ésc tranz. (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a alunga; a goni; a fugări. /<sl. izgoniti
izgonì v. a alunga dintr’un loc, dintr’o țară. [Slav. IZGONITI].
izgonésc v. tr. (vsl. iz-goniti. V. gonesc). Alung, gonesc, expulsez, eliminez: a izgoni dușmaniĭ.
IZGONI vb. 1. a alunga, a depărta, a goni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mîna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprînji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ din casa lui.) 2. a alunga, a goni, a respinge, (înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic.) 3. a alunga, a exila, a goni, a ostraciza, a proscrie, a surghiuni, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din patrie.)
IZGONIT adj., s. 1. adj. alungat, gonit, (astăzi rar) surghiunit, (înv. și pop.) oropsit. 2. adj., s. alungat, exilat, gonit, pribeag, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun.

izgonit dex

Intrare: izgoni
izgoni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: izgonit
izgonit adjectiv