13 definiții pentru izgonit
IZGONÍ, izgonesc,
vb. IV.
Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din
sl. izgoniti. IZGONÍ, izgonesc,
vb. IV.
Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din
sl. izgoniti. IZGONÍ, izgonesc,
vb. IV.
Tranz. A sili (pe cineva) să plece; a alunga, a goni, a îndepărta. Au izgonit pe toți boierii și au ajuns ei stăpîni pe toate. REBREANU, R. II 81. Și de m-ar fi izgonit de la casă, ca pe un străin, tot n-aș fi rămas așa de umilit. CREANGĂ, A. 70. Se înturna acum să izgonească pre răpitorul Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
izgoní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. izgonésc,
imperf. 3
sg. izgoneá;
conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. izgoneáscă IZGONÍ vb. 1. a alunga, a depărta, a goni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mâna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprânji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ din casa lui.) 2. v. respinge. 3. v. surghiuni.
IZGONÍT adj., s. 1. adj. alungat, gonit, (astăzi rar) surghiunit, (înv. și pop.) oropsit. (Om ~ de acasă.) 2. adj., s. v. exilat. izgoní (izgonésc, izgonít), vb. –
1. A alunga, a goni. –
2. A speria, a sili pe cineva să plece, a surghiuni. –
Mr. azgunescu, azgunire.
Sl. izgoniti (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Tiktin; Conev 99),
cf. bg. izgonjam,
sb. izgoniti „a vîna”. –
Der. izgon,
s. n. (detașament),
înv., deverbal; izgoană,
s. f. (surghiun),
înv.; izgonitor,
adj. (care surghiunește); izgnanie,
s. f. (
înv., surghiun), din
sl. izgnije. – Din
rom. provine
mag. izgána (Edelspacher 15).
cf. goni.
A IZGONÍ ~ésc tranz. (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a alunga; a goni; a fugări. /<sl. izgoniti izgonì v. a alunga dintr’un loc, dintr’o țară. [Slav. IZGONITI].
izgonésc v. tr. (vsl. iz-goniti. V.
gonesc). Alung, gonesc, expulsez, eliminez: a izgoni dușmaniĭ.
IZGONI vb. 1. a alunga, a depărta, a goni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mîna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprînji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ din casa lui.) 2. a alunga, a goni, a respinge, (înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic.) 3. a alunga, a exila, a goni, a ostraciza, a proscrie, a surghiuni, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din patrie.) IZGONIT adj., s. 1. adj. alungat, gonit, (astăzi rar) surghiunit, (înv. și pop.) oropsit. 2. adj., s. alungat, exilat, gonit, pribeag, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun. Izgonit dex online | sinonim
Izgonit definitie
Intrare: izgoni
izgoni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a