IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec.

IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.

IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec.

IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.

IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. A duce la bun sfîrșit, a termina cu bine; a reuși, a izbîndi. Cu blîndeță și cu vorbă bună izbutea să le facă pe toate la vremea lor. MIRONESCU, S. A. 124. În cele mai de pe urmă izbuti fata să rănească pe balaur. ISPIRESCU, L. 18. Văzînd el, dracul, că și aici n-a izbutit nemica, crîșca din măsele. CREANGĂ, P. 145. ◊ Intranz. Noi trebuie să izbutim in tot ce începem, cu orice preț. CAMILAR, TEM. 100. Am izbutit ori de cîte ori te-am ascultat. ISPIRESCU, L. 21.

IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Reușit. La Dimitrie Bolintineanu... Eminescu găsea modele mai izbutite. ROSETTI, S. L. 35.

izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă

izbutí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 sg. și pl. izbuteáscă

IZBUTÍ vb. 1. a reuși, (franțuzism) a parveni, (înv. și pop.) a isprăvi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a hălădui, (Transilv. și Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ să facă un dispozitiv pentru...) 2. v. prinde. 3. v. reuși.

IZBUTÍT adj. v. valoros.

A izbuti ≠ a eșua

Izbutit ≠ neizbutit, nereușit

A IZBUTÍ ~ésc 1. intranz. A avea succes; a reuși. ~ la examen. 2. tranz. A obține după o serie de eforturi; a reuși. ~ să publice materialul. /<sl. izbyti

IZBUTÍT ~tă (~ți, ~te) Care a fost realizat în conformitate cu intenția; bine executat; reușit. Lucrare ~tă. /v. a izbuti

izbutì v. a avea un sfârșit bun, a reuși. [Slav. IZBUTI, a stărui până la sfârșit].

izbutésc v. intr. (vsl. izbyti, a se libera, a scăpa sŭbyti, rut. zbútysĕa, a se realiza. V. izbîndesc, năzbîtie). Izbîndesc, reușesc: a izbuti (să trecĭ) la un examin.

IZBUTI vb. 1. a reuși, (franțuzism) a parveni, (înv. și pop.) a isprăvi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a hălădui, (Transilv. și Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ să facă un dispozitiv pentru...) 2. a prinde, a reuși. (Viclenia lui nu a ~.) 3. a izbîndi, a reuși, (înv.) a reieși, (fig.) a răzbi. (A fost acolo și a ~.)

IZBUTIT adj. bun, realizat, reușit, valoros, (pop.) nimerit, (arg.) mișto. (O piesă de teatru ~.)