izbuc definitie

7 definiții pentru izbuc

IZBÚC, izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent care se formează în regiunile carstice și funcționează pe principiul sifonului. – Et. nec.
IZBÚC, izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent. – Et. nec.
izbúc s. n., pl. izbúcuri
izbúc s. n., pl. izbúcuri
izbuc, izvor cu activitate intermitentă, funcționând pe principiul sifonului: apa adunată într-un gol carstic iese brusc la supr. în momentul când atinge nivelul cotului sifonului. Este caracteristic ținuturilor carstice (denumire regională din Mții Apus.). Sin. izvor vaucluzian.
IZBÚC s. m. Izvor cu izbucnire și scurgere intermitente, care se formează în reg. carstice și funcționează pe principiului sifonului (ex. izbucul Călugări din com. Cărpinet, jud. Bihor, izbucul Bujor de pe valea Poșoga, afl. al Arieșului ș.a.); izvor intermitent.
IZBUC, mănăstire înființată între anii 1928 și 1930, în jud. Bihor, com. Cărpinet, având două biserici, una de lemn, Izvorul Tămăduirii, și alta de zid, Adormirea Maicii Domnului (cu picturi murale executate în 1969-1972).

izbuc dex

Intrare: izbuc
izbuc substantiv neutru