IZBITÓR, -OÁRE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; surprinzător, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor.

IZBITÓR, -OÁRE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; impresionant, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor.

IZBITÓR, -OÁRE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic, care uimește; impresionant, uimitor, surprinzător, uluitor. Amănunt izbitor. ▭ Ceea ce pricepuse însă Leiba mai bine decît oricine... era ilustrația izbitoare a teoriei; cazul de reversie el îl cunoștea. CARAGIALE, S. 142.

izbitór adj. m., pl. izbitóri; f. sg. și pl. izbitoáre

izbitór adj. m., pl. izbitóri; f. sg. și pl. izbitoáre

IZBITÓR adj. 1. v. țipător. 2. v. clar. 3. v. frapant. 4. v. indiscutabil.

IZBITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care izbește; care bate la ochi; frapant; epatant. /a izbi + suf. ~tor

izbitór, -oáre adj. Care izbește. Fig. Care impresionează viŭ: între aceștĭ oamenĭ e o asemănare izbitoare.

IZBITOR adj. 1. intens, strident, tare, țipător, violent, (rar) strigător. (Culori, nuanțe ~.) 2. clar, evident, flagrant, incontestabil, învederat, limpede, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, vădit, vizibil, (livr.) manifest, (fig.) marcat. (Semne ~ de boală.) 3. frapant, surprinzător, șocant, uimitor, (livr.) sesizant. (O asemănare ~.) 4. categoric, evident, flagrant, indiscutabil, vădit. (Un adevăr ~.)