IZBÉLIȘTE s. f. (Pop.; în expr.) (A lăsa) de izbeliște = (a lăsa) la voia întâmplării, părăsit de toți, fără supraveghere. – Izbi + suf. -eliște.

IZBÉLIȘTE s. f. (Pop.; în expr.) (A lăsa) de izbeliște = (a lăsa) la voia întâmplării, părăsit de toți, fără supraveghere. – Izbi + suf. -eliște.

IZBÉLIȘTE s. f. (Mai ales în expr.) A fi (sau a se găsi) în izbeliștea vîntului (sau a primejdiilor etc.) = a fi, a se găsi într-un loc bîntuit de intemperii; a fi expus primejdiilor, nenorocirilor. Casa... era în izbeliștea vîntului, la o coadă de iaz înghețat. SADOVEANU, P. S. 36. În ceasul acela, nu mai erau străini, orfani, săraci și-n izbeliștea nenorocirilor. VLAHUȚĂ, O. A. 137. ◊ Loc. adj. De izbeliște = lăsat la voia întîmplării, părăsit de toți; (despre animale) fără stăpîn, de pripas. Măria-ta, m-aș ruga să nu mă lași aici de izbeliște și singură. SADOVEANU, N. P. 390. Avem copii, măria-ta! Fie-ți milă! Au să rămîie, sărmanii, de izbeliște. id. O. I 199. De-oi pune eu mînile pe piept, are să rămîie căruța asta de haimana și iepușoarele de izbeliște! CREANGĂ, O. A. 119.

izbéliște (pop.) s. f., g.-d. art. izbéliștii

izbéliște s. f., g.-d. art. izbéliștii

IZBÉLIȘTE f. pop.: De ~ a) lăsat la voia întâmplării; părăsit de toți; b) fără sprijin; de pripas. În ~ea vântului (sau primejdiilor) într-un loc bătut de vânturi (sau expus primejdiilor). /v. a izbi

izbeliște (de) adv. Mold. 1. părăsit de toți: satul a rămas de izbeliște; 2. fără stăpân: iepușoarele să rămâie de izbeliște CR. [Origină necunoscută].

*izbéliște f. (din *izvĭeliște, d. vsl. iz, lat. ex, din, și vĭeliște. V. vĭeliște). A fi, a ajunge, a rămînea de izbeliște, a fi expus tuturor vînturilor, tuturor loviturilor. În izbeliște, în loc expus loviturilor. – Și zb- și béliște.

zbéliște, V. izbeliște.

de izbeliște expr. părăsit, neglijat.