IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor.

IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor.

IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f. (Învechit și arhaizant) Persoană care izbăvește; salvator, mîntuitor. Cînd se deșteptă... văzu pe izbăvitorul său. ISPIRESCU, L. 371. Boala Ilincuței avea rădăcini foarte adînci și greu s-ar fi găsit izbăvitori. CONTEMPORANUL, VI 105. ◊ (Adjectival) Omul... își îndeplini izbăvitoarea sa misiune. C. PETRESCU, A. R. 18.

izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre

izbăvitór s. m., adj. m., pl. izbăvitóri; f. sg. și pl. izbăvitoáre

IZBĂVITÓR adj. v. mântuitor.

IZBĂVITÓR adj. v. salvator.

IZBĂVITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care izbăvește; salvator. /a (se) izbăvi + suf. ~tor

izbăvitor a. și m. mântuitor: sfânta Nastasia izbăvitoarea de otravă CR.

izbitor a. 1. care izbește; 2. fig. care produce o impresiune vie (= fr. frappant): asemănări izbitoare.

IZBĂVITOR adj. (BIS.) mîntuitor, salvator, (înv.) spăsitor.

izbăvitor adj. v. SALVATOR.