IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor.

IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor.

IZBÎNDITÓR, -OÁRE, izbînditori, -oare, adj. (Rar) Care izbîndește; învingător, biruitor. Vesela întoarcere a vînătorilor izbînditori. ODOBESCU, S. III 135. ◊ (Substantivat, m.) Cine nu știe că acest falnic izbînditor [Alexandru Machedon] purta necontenit cu sine, într-o cutie de aur, poema lui Homer. KOGĂLNICEANU, S. A. 49.

izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre

izbânditór adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre

IZBÂNDITÓR adj., s. v. victorios.

IZBÂNDITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care a obținut o izbândă; care izbândește. /a izbândi + suf. ~tor

izbânditor a. și m. care își izbândește, răsbunător: Izabela intrase izbânditoare în Cluș OD.

izbînditór, -oáre adj. Care a izbîndit.

IZBÎNDITOR adj., s. biruitor, cîștigător, învingător, triumfător, victorios. (~ într-o competiție.)