IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon.

IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon.

IZBÎNDÍ, izbîndesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge în luptă, a birui, a fi victorios, a triumfa. Ce socoți, Bogdane... izbîndi-vom oare? NEGRUZZI, S. I 138. Mergi acum la tine-acasă Și-ți ia haina de mireasă Și m-așteaptă bucuroasă, Că eu, dac-oi izbîndi, Cu tine m-oi logodi. ALECSANDRI, P. P. 137. 2. Tranz. A izbuti să realizeze ceva, a reuși. Nu izbîndiseră să afle ora. SADOVEANU, O. VI 385. A izbîndit să fie mutat aci. C. PETRESCU, Î. II 167. Cerca unul, cerca doi, Cerca o sută și doi, Dar nimeni nu izbîndea Pe roșul a-ncălica. TEODORESCU, P. P. 534. ♦ A duce la îndeplinire, a îndeplini, a împlini. Inima însă ne era fierbinte, că ce gîndeam și izbîndeam. CREANGĂ, A. 116. I-a făgăduit că a face pe dracu-n patru să izbîndească voința împăratului. ȘEZ. II 50. 3. Refl. (Învechit) A se răzbuna. Avem fericirea a ne izbîndi cruntînd paloșul nostru într-însul. BĂLCESCU, O. I 319. ◊ (Cu pronumele în dativ) Dacă cugeți... să-ți izbîndești asupra vrăjmașilor trebuie să înveți meșteșugul războiului. ISPIRESCU, U. 24.

izbândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă

izbândí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 sg. și pl. izbândeáscă

IZBÂNDÍ vb. v. răzbuná.

IZBÂNDÍ vb. 1. a bate, a birui, a câștiga, a învinge, (înv.) a vinci. (A ~ în luptă.) 2. v. reuși.

izbîndí (izbândésc, izbândít), vb. – 1. A depăși, a întrece. – 2. A birui,a cîștiga o victorie, a triumfa. – 3. A răzbuna. – 4. A Înfăptui, a realiza. – 5. A reuși, a izbuti. Sl. izbyti, izbądą „a depăși” (DAR), cf. dobîndi. Toate sensurile sînt înv., cu excepția sensului 2. – Der. izbîndă, s. f. (victorie; răzbunare; succes, satisfăcător); izbînditor, adj. (biruitor). De la inf. izbyti (der. din sl. byti „a fi”) trebuie să provină izbuti, vb. (a reuși), care este, prin urmare, simplu dublet al lui izbîndi (Cihac, II, 153; Tiktin), cf. sl. izbytije „succes”.

A IZBÂNDÍ ~ésc 1. intranz. A obține o izbândă; a birui. 2. tranz. 1) A obține după o serie de eforturi; a izbuti; a reuși. 2) A aduce la rezultatul cerut; a executa conform prevederilor; a îndeplini. /<sl. izbondon

izbândì v. 1. a reuși; 2. a-și răsbuna pe deplin: tânăru își izbândise pentru înfruntările ce pățise ISP. [Slav. IZBONDÕ, a covârși].

izbîndésc v. tr. (vsl. iz-byti, viitoru iz-bondon, a fi deasupra, a supravĭețui. V. izbutesc și izbăvesc). Reușesc, izbutesc: șĭ-a izbîndit doru. Cîștig: a izbîndi un războĭ. V. intr. Înving: a izbîndi în războĭ. Reușesc (cu dativu): ĭ-a izbîndit să facă. A-țĭ izbîndi pe cineva, a-țĭ lua satisfacțiune, a te răzbuna pe cineva. V. refl. Mă realizez: visu i s’a izbîndit.

IZBÎNDĂ s. 1. biruință, victorie. (O mare ~ în luptă.) 2. reușită, succes, victorie. (~ echipei de handbal.) 3. reușită, succes, (înv.) reieșire, reușire (fam.) ispravă. (E sigur de ~.)

IZBÎNDI vb. 1. a bate, a birui, a cîștiga, a învinge, (înv.) a vinci. (A ~ în luptă.) 2. a izbuti, a reuși, (înv.) a reieși, (fig.) a răzbi. (A fost acolo și a ~.)

izbîndi vb. v. RĂZBUNA.