izbândă definitie

10 definiții pentru izbândă

IZBẤNDĂ, izbânzi, s. f. Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reușită, succes (într-o acțiune). – Din izbândi (derivat regresiv).
IZBẤNDĂ, izbânzi, s. f. Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reușită, succes (într-o acțiune). – Din izbândi (derivat regresiv).
IZBÎ́NDĂ, izbînzi, s. f. 1. Victorie, biruință. Ochii tuturora se îndreptau curioși spre cei doi luptători, măsurîndu-le, după înfățișare, sorții de izbîndă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 36. Ah, pot să mor de-acum, am zis, A noastră e izbînda. ALECSANDRI, P. A. 209. 2. Reușită, succes, ispravă bună. Ochii i se aprinseră într-o lucire de izbîndă. REBREANU, I. 52. Gheorghe se afla în culmea fericirii: izbînda lui îi întrecuse toate așteptările. VLAHUȚĂ, O. A. I 110. Să ne vie cu izbîndă Ăst an, cu mare dobîndă. TEODORESCU, P. P. 139. – Pl. și: izbînde (ISPIRESCU, L. 156).
izbấndă s. f., g.-d. art. izbấnzii; pl. izbấnzi
izbândă s. f., g.-d. art. izbânzii; pl. izbânzi
IZBÂNDĂ s. 1. v. biruință. 2. v. victorie. 3. v. succes.
Izbândă ≠ înfrângere, neizbândă
IZBÂNDĂ ~zi f. 1) Succes deplin obținut printr-un efort deosebit (într-o luptă, competiție sportivă, într-un domeniu de activitate); biruință; victorie. 2) Rezultat bun obținut în urma depunerii unui efort fizic sau intelectual; reușită; succes. /v. a izbândi
izbândă f. 1. succes; 2. răzbunare. [Tras din izbândi].
izbî́ndă f., pl. zĭ și (vechĭ) de (d. izbîndesc. V. do-bîndă). Victorie. Vechĭ. Răzbunare. Succes.

izbândă dex

Intrare: izbândă
izbândă substantiv feminin