iz definitie

2 intrări

13 definiții pentru iz

IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.
IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.
IZ, izuri, s. n. Miros deosebit; aromă particulară. Era mică, slabă, cam negricioasă, și purta în crețurile veșmintelor iz de salcie și păpuriș. GALAN, Z. R. 44. Trase în nări izurile primăverii. CAMILAR, TEM. 5. Adia dinspre uncheșul meu un iz de urdă și de bărbat sănătos. SADOVEANU, N. F. 151. ◊ Fig. Cîntece cu un iz patriarhal, idilic sau pastoral. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/1. ♦ Miros (și gust) neplăcut. Vin cu iz de mucegai.
iz s. n., pl. ízuri
iz s. n., pl. ízuri
IZ s. (reg.) șmag. (Mâncarea a căpătat ~.)
IZ(O)-/IS(O)- elem. „egal”. (< fr. is/o/-, cf. gr. isos)
iz (ízuri), s. n. – Miros și gust particular. Mag. iz (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sau mai probabil tc. iz „urmă” (Bogrea, Dacor., IV, 826). – Der. izi, vb. (a mirosi).
IZ ~uri n. Miros (sau gust) specific, de obicei neplăcut. ~ de mucegai. /<ung. íz
iz n. gust particular. [Ung. IZ].
iz n., pl. urĭ (ung. iz). Est. Gust orĭ miros răŭ particular pe lîngă cel principal: acest vin e bun, dar are un iz.
IZ s. (reg.) șmag. (Mîncarea a căpătat ~.)
IZ-, v. IZO-.~alobară (v. alo-, v. -bar), s. f., curbă care unește pe o hartă meteorologică punctele în care presiunea atmosferică a variat de la aceeași cantitate între două observații consecutive; ~alotermă (v. alo-, v. -term), s. f., curbă care unește punctele de pe pămînt în care variațiile temperaturii aerului sînt egale într-un timp dat; ~odont (v. -odont), adj., care are dinți egali; ~odonție (v. -odonție), s. f., dentiție formată din același fel de dinți.

iz dex

Intrare: iz (subst.)
iz subst.
Intrare: iz (pref.)
iz pref.