IVÓRIU s. n. 1. Fildeș. 2. (Anat.) Dentină. – Din fr. ivoire.

IVÓRIU s. n. 1. Fildeș. 2. (Anat.) Dentină. – Din fr. ivoire.

IVÓRIU s. n. 1. Fildeș. Vorbea și părea numai foarte preocupată să închidă și să deschidă umbrela, de dantelă în culoarea ivoriului. C. PETRESCU, Î. II 5. Cînd în juru-mi crește o larmă nentreruptă De glasuri de durere și strigăte de luptă, – Eu să rămîn deoparte, cu ochii cătră stele, În turnul de ivoriu al visurilor mele? TOPÎRCEANU, P. O. 18. 2. Substanță amorfă, moartă, foarte solidă care se găsește împrejurul pulpei dentare.

ivóriu (fildeș) [riu pron. riu] s. n. art. ivóriul

ivóriu s. n. [-riu pron. -riu]

IVORÍU adj. (rar) fildeșiu. (De culoare ~.)

IVÓRIU s. 1. v. fildeș. 2. v. dentină.

IVÓRIU s.n. 1. Fildeș. 2. Substanță solidă care acoperă pulpa dentară; dentină. [Pron. -riu. / < fr. ivoire].

IVÓRIU s. n. 1. fildeș. 2. dentină. (< fr. ivoire)

IVÓRIU n. 1) Substanță osoasă densă, de culoare albă; fildeș. 2) Țesut osos alb care constituie masa principală a dintelui; dentină. [Sil. -riu] /<fr. ivoire

Coasta Ivoriului f. colonie franceză în Golful Guineii.

ivoriu n. 1. fildeș: ivoriu de Libia AL.; 2. fig. albeața pielii.

*ivóriŭ n. (fr. ivoire, d. lat. ebŭreus, îld. ebúrneus, de ivoriŭ, d. ébur, éboris, ivoriŭ; it. avório și avólio). Fildeș.

IVORIU adj. (rar) fildeșiu. (De culoare ~.)

IVORIU s. 1. fildeș. (Colții unui elefant sînt formați din ~.) 2. (ANAT.) dentină. (~ dintelui.)

alb-ivoríu, -íe adj. Alb bătând în culoarea fildeșului ◊ „Pe fațadele înconjurate de schele se aștern cărămizi ceramice alb-ivorii.” Sc. 14 V 61 p. 3 (din alb + ivoriu; cf. germ. elfenbein (weiss); Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 398; FC I 168)