iureș definitie

2 intrări

20 definiții pentru iureș

IÚRĂȘ s. n. v. iureș.
IÚREȘ, iureșuri, s. n. Asalt, năvală, atac; mers impetuos; fugă, goană. [Var.: (reg.) iúrăș, (înv.) iúruș s. n.] – Din tc. yürügüș.
IÚRUȘ s. n. v. iureș.
IÚRĂȘ s. n. v. iureș.
IÚREȘ, iureșuri, s. n. Asalt, năvală, atac; mers impetuos; fugă, goană. [Var.: (reg.) iúrăș, (înv.) iúruș s. n.] – Din tc. yürügüș.
IÚRUȘ s. n. v. iureș.
IÚRĂȘ s. n. v. iureș.
IÚREȘ, iureșuri, s. n. Asalt, năvală, atac; mers impetuos; fugă, goană mare. Într-un iureș neașteptat năvăli, printre oameni, pe ușă afară. DUMITRIU, N. 179. Se ferea numaidecît în lături, căci altminteri, în iureșul vostru, l-ați fi strivit. PAS, Z. I 188. ◊ Loc. adv. În iureș = repede, în goană, impetuos. Prin pădurosul Maramureș, Pe drumul desfundat de ploi, Un camion sălta în iureș Spre Baia Borșa. DEȘLIU, M. 8. ◊ Expr. A da iureș (sau iureșul) = a da năvală, a năvăli. În ceea ce privește atacul pe puntea inamică, asta depinde de modul în care se dă iureșul. CAMIL PETRESCU, T. II 183. Zburam, loveam, dam iureș și-n crunta bătălie Mă zvîrcoleam întocmai ca trăznetu-n mînie. MACEDONSKI, O. I 252. – Variante: iurăș (SADOVEANU, O. VI 56), iúruș (GHICA, S. 16) s. n.
IÚRUȘ s. n. v. iureș.
iúreș s. n., pl. iúreșuri
iúreș s. n., pl. iúreșuri
IÚREȘ s. v. asalt.
iúreș (iúreșuri), s. n. – Asalt, năvală, goană. – Var. iuruș. Mr. iurușe, megl. iruși. Tc. yürü(yü)ș (Roesler 593; Cihac, II, 588; Pascu, Beitragë, 52), cf. bg. juruš, sb. juriš, ngr. γιουρούσι. – Der. iuruși, vb. (a invada, a asalta).
IÚREȘ ~uri n. 1) Act violent și furtunos; năvală; atac; asalt. 2) Mers iute; goană. /<turc. yürügüș
iuruș n. asalt: iurușul cel dintâiu rareori izbutește AL. [Vechiu-rom. iureș, năvala soldaților asupra dușmanului = turc. YÜRIȘ; termen militar generalizat în limba modernă]. ║ adv. repede (ca la un atac): venia tot iuruș cu iataganul în dinți GHICA. ║ int. năvală! iuruș!.. pe dânșii, flăcăi! AL.
ĭúruș n., pl. urĭ și e (turc. ĭürüĭüš, ĭüriš, mers, asalt). Năvală: a da, a face ĭuruș. – Și ĭúreș (Munt.), ca contuș, -eș orĭ ratuș, -eș. V. ĭama.
IUREȘ s. (MIL.) asalt, atac, năvală, năvălire, (înv. și reg.) șturm. (~ dat împotriva cetății.)
IUREȘ, Marcel (n. 1951, Băilești, jud. Dolj), actor român de teatru și film. Creații de referință în roluri principale în teatru („Richard al III-lea”, „Afară în fața ușii”, „Omor în catedrală”, „Caligula”, „Richard al II-lea”, „O noapte furtunoasă”) și cinema în România („Vis de ianuarie”, „Să mori rănit din dragoste de viață”, „O vară de neuitat”) și S.U.A. („Peacemaker”). Fondatorul Teatrului ACT, primul teatru independent din România.
Iur/e, -ea, -eni, -escul -eș v. Gheorghie VII D 4, 5.
iureș, iureșuri s. n. (intl.) 1. aglomerație, înghesuială (propice furtului din buzunare). 2. gălăgie (făcută de hoți).

iureș dex

Intrare: iureș
iurăș
iuruș
iureș substantiv neutru
Intrare: Iureș
Iureș