IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi.

IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti.

IUBÍT1 s. n. Iubire. – V. iubi.

IUBÍT2, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o persoană de sex opus; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi.

IUBÍT2, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o persoană de sex opus; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi.

IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană de sex opus. ♦ Refl. recipr. A avea relații sexuale cu o persoană de sex opus. 2. Tranz. și refl. recipr. A ține extrem de mult la cineva sau la ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti.

IUBÍT1 s. n. Iubire. – V. iubi.

IUBÍT2, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o persoană de sex opus; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi.

IUBÍ, iubesc, vb. IV. Tranz. 1. A simți dragoste pentru o persoană de sex opus, a fi îndrăgostit de cineva; a avea relații de dragoste cu cineva. Oh, tu știi de bună seamă Că din suflet îl iubesc, Și tu știi că pătimesc Pentru Sandru, dragă mamă. COȘBUC, P. II 211. Te iubeam cu ochi păgîni. EMINESCU, O. I 192. Mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine. ALECSANDRI, P. A. 63. ◊ Absol. Pîn-eram de nu iubeam, Unde mă culcam, dormeam; Dar acum, de cînd iubesc, Nu pot să mă odihnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 12. ◊ Refl. reciproc. S-au dat a se iubi încă mai cu duioșie. SBIERA, P. 239. Hai, mîndro, să ne iubim, C-amîndoi ne potrivim, Și la ochi și la sprîncene, Ca doi porumbași la pene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. 2. A nutri un sentiment puternic de afecțiune (uneori și de admirație) pentru cineva; a ține foarte mult la cineva sau la ceva, a îndrăgi. A-și iubi patria. ▭ Nu ți-ai iubit poporul, maiestate! Sau nu l-ai înțeles – și e tot una. VLAHUȚĂ, O. A. 38. În tine iubesc lumea, prezent și viitor. ALECSANDRI, T. II 106. Obștea ne-a trimis... să-ți spunem că norodul nu te vrea, nici te iubește. NEGRUZZI, S. I 139. 3. (Învechit; urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A-i plăcea să... Judecători ce nu iubesc a li cînta cucul din față. CREANGĂ, A. 150. De vreme ce Alecu iubește mult a zugrăvi, de aceea, băbacă, te-aș ruga ca să-i tocmești un dascăl de zugrăvit. KOGĂLNICEANU, S. 86. În copilărie iubeam să mă opresc Pe murii mănăstirii. ALEXANDRESCU, M. 10.

IUBÍT1 s. n. Faptul de a iubi; iubire. Tu să fi-nceput iubitul, Că-i făceam eu isprăvitul. COȘBUC, P. I 52. Lasă, mîndră, iubitul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 449.

IUBÍT2, -Ă, iubiți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Pe care cineva îl iubește, pentru care cineva are dragoste, îndrăgit de cineva. Și bădițu meu iubit Din guriță mi-a grăit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137. 2. (Despre ființe, mai ales despre oameni) La care cineva ține mult (simpatizîndu-l, voindu-i binele), pentru care cineva are o afecțiune deosebită; drag. Sufletul meu rîde... Cînd văd mulțămit Publicul meu iubit. ALECSANDRI, T. I 301. Un’ te duci, iubite frate? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137. ◊ (Poetic) Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori Trece-un cîrd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. ALECSANDRI, P. A. 112.

IUBÍT3, -Ă, iubiți, -te, s. m. și f. Persoană iubită, cu care o persoană de alt sex e în relații de dragoste. De-acum iubitul tău să fiu, Iar tu, iubita mea. COȘBUC, P. I 281. Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! EMINESCU, O. I 54. Chiar astăzi mă mărit Cu al meu iubit. ALECSANDRI, T. I 224.

iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă

iubít2 s. n.

iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte

iubí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 sg. și pl. iubeáscă

iubít s. n.

iubít adj. m., s. m., pl. iubíți; f. sg. iubítă, pl. iubíte

IUBÍ vb. 1. a (se) îndrăgi, a (se) plăcea, (înv.) a (se) libovi. (L-a ~ de cum l-a văzut.) 2. (pop.) a se drăgosti. (Se ~ cu ea.) 3. v. plăcea.

IUBÍ vb. v. dori, jindui, pofti, râvni, voi, vrea.

IUBÍT adj., s. 1. adj. v. drag. 2. s. v. drag. 3. s. amor, dragoste, iubire, (Olt.) iub. (El a fost marele meu ~.) 4. adj. v. drag. 5. adj. drag, îndrăgit, scump. (Lucruri ~; prieten ~.) 6. s. v. amant. 7. (arg.) gagic, gagiu. (A avea un ~.)

IUBÍTĂ s. 1. amantă. 2. (arg.) gagică. (A avea o ~.)

A (se) iubi ≠ a (se) urî

A iubi ≠ a urî

A se iubi ≠ a se urî

iubí (iubésc, iubít), vb. – A fi îndrăgostit. – Var. (înv.) liubi. Sl. ljubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 151; DAR), cf. bg. ljubă, sl. ljubiti, rut. ljubyty, rus. ljubitĭ. Este cuvînt comun (ALR, I, 249). – Der. iubire, s. f. (dragoste); iubit, s. n. (dragoste); iubit, s. m. (persoană iubită, drăguț, amant); iubită, s. f. (amantă, ibovnică, drăguță); iubitor, adj. (care iubește); iubeț, adj. (pasionat); iubăreț, adj. (pasionat); (l)iuboste, s. f. (înv., dragoste), cu var. iboste, s. f. (dragoste), din sl. *ljubostĭ; libov, s. n., (înv., dragoste), din sl. *ljubovĭ, cf. bg. libov; libovi, vb. refl. (Bucov., a se desfăta, a se distra, a trîndăvi), din sl. ljubovati, cf. rus. ljubovati sja; ibovnic (var. libovnic), s. m. (amant, iubit), din sl. ljubovnikŭ, cf. bg. libovnik; ibovnică, s. f. (amantă, concubină, țiitoare); preaiubi, vb. (înv., a face dragoste), format pe baza sl. prĕljubiti.

A IUBÍ ~ésc tranz. 1) (persoane de sex opus) A trata cu sentimente de dragoste. 2) A trata cu un deosebit atașament sufletesc. A-și ~ țara. A-și ~ mama. /<sl. ljubiti

A SE IUBÍ mă ~ésc intranz. A avea relații de dragoste (cu cineva); a se drăgosti. /<sl. ljubiti

IUBÍT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de sex opus. /v. a iubi

iubì v. 1. a avea inclinațiune pentru cineva; 2. a simți plăcere, a avea gust pentru ceva. [Slav. LĬUBITI].

iubit m. amant, drăguț.

ĭubésc v. tr. (vechĭ lĭubesc, ca în Ps. S. 118, 140, d. vsl. lĭubiti, rudă cu lat. libére, a-țĭ plăcea să, și germ. lieben, a ĭubi. V. libov, ibovnic). Simt afecțiune, amiciție, gust, inclinațiune pentru cineva saŭ ceva, mĭ-e drag, îmĭ place: Romeo o ĭubea pe Julieta, părințiĭ ĭubesc copiiĭ, soldatu ĭubește patria, învățațiĭ ĭubesc știința. – Fam. e maĭ uzitat mĭ-e drag și îmĭ place.

ĭubít, -ă adj. Persoană pe care o ĭubeștĭ: Julieta era ĭubita luĭ Romeo. Amant, drăguț (cu înțeles maĭ curat).

IUBI vb. 1. a (se) îndrăgi, a (se) plăcea, (înv.) a (se) libovi. (L-a ~ de cum l-a văzut.) 2. (pop.) a se drăgosti. (Se ~ cu ea.) 3. a-i plăcea. (~ să meargă la vînat.)

iubi vb. v. DORI. JINDUI. POFTI. RÎVNI. VOI. VREA.

IUBIT s., adj. 1. s. drag, scump. (~ meu!) 2. s. amor, dragoste, iubire, (Olt.) iub. (El a fost marele meu ~.) 3. adj. drag, scump, (fig.) dulce. (Ființă ~.) 4. adj. drag, îndrăgit, scump. (Lucruri ~; prieten ~.) 5. s. amant, concubin, prieten, (pop.) amorez, drăguț, ibovnic, (înv.) libovnic, (arg.) gagic, gagiu. (A avea un ~.)

IUBITĂ s. amantă, concubină, prietenă, (livr.) metresă, (pop.) amoreză, drăguță, ibovnică, țiitoare, (Ban.) bălă, (înv.) posadnică, (grecism înv.) palachidă, (arg.) gagică. (A avea o ~.)

GRAU, TREUER FREUND, IST ALLE THEORIE (germ.) cenușie este, iubite amice, orice teorie – Goethe, „Faust”, I: „Graum treuer Freund, ist alle Theorie. Und grün des Lebens goldner Baum” („Cenușie este, iubite amice, orice teorie / Și verde pomul vieții aurit”).

NEMO PATRIAM, QUIA MAGNA EST, AMAT SED QUIA SUA (lat.) nimeni nu-și iubește patria fiindcă este mare, ci pentru că este a sa – Seneca, „Epistulae”, 66, 26.

PAUCI QUOS AEQUUS AMAVIT IUPITER (lat.) puțini (sunt) cei pe care i-a iubit dreptul Iupiter – Vergiliu, „Eneida”, VI, 129-130. Referire la rarii muritori care, ocrotiți de Iupiter, au ieșit din Infern. Cu alte cuvinte, puțini sunt cei favorizați de soartă.

SI VIS AMARI, AMA! (lat.) dacă vrei să fii iubit, iubește! – Seneca, „Epistulae ad Lucilium”, IX, 6.

UT AMERIS AMABILIS ESTO (lat.) de vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire – Ovidiu, „Ars amandi”, 2, 519.