IUȚÍ, iuțesc,
vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦
Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit.
2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor.
3. Tranz. și
refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din
iute. IUȚÍ, iuțesc,
vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦
Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit.
2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor.
3. Tranz. și
refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din
iute. IUȚÍ, iuțesc,
vb. IV.
1. Tranz. (Cu privire la oameni) A face să fie iute în mișcări. Las’ pe mine, că te-oi iuți eu. ALECSANDRI, T. 611. ♦ (Cu privire la mișcări) A grăbi, a accelera. Vasile strigă un «zii, mă»... și iuți din nou jocul. CAMIL PETRESCU, O. I 118. Iuți pasul, ducîndu-se întins la Penelopa Maruli. BART, E. 114. El sub tunetul de tun S-a bătut ca un nebun, Parcă de-și iuțea el pașii Mai curînd piereau vrăjmașii. COȘBUC, P. I 132. Oamenii noștri iuțiră pașii, ca să ajungă mai din vreme. POPESCU, B. II 87. ♦
Refl. A se grăbi, a se zori. Doi oameni veneau cu pași mărunți și repeziți, iuțindu-se ca să nu cadă, cu cîte o ladă în brațe. DUMITRIU, N. 257. O babă uscată se iuțea să închidă poarta, în vreme ce un flăcău se apucase să dejuge. REBREANU, R. I 101. ♦
Refl. (Despre ființe) A deveni iute în mișcări. Chiar și porcii trîndavi se iuțiră. DELAVRANCEA, S. 198. ♦
Refl. (Rar, despre cursul apelor) A curge mai repede. De la Sfiniția Dunărea se iuțește. I. IONESCU, M. 77.
2. Refl. (Despre oameni) A se mînia, a se aprinde de mînie, a nu se mai stăpîni. Ea, prefăcîndu-se a plînge și a fi bolnavă, zmeul se căi că s-a iuțit. ISPIRESCU, L. 261. Dar nu te iuți așa tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. CREANGĂ, P. 190. Afară! Pîn’ nu mă iuțesc! ALECSANDRI, T. I 362. ♦
Tranz. A aprinde, a întărîta. Pătimirea Care-nghimpă și deșteaptă și iuțește toată firea. CONACHI, P. 4.
3. Refl. (Despre mîncări, brînzeturi etc.) A deveni iute, înțepător, pișcător. Brînza s-a iuțit.