IUȚÁR, iuțari, s. m. (Reg.) Ciupercă comestibilă cu pălăria albă-gălbuie, cu carnea albă, iute la gust (Lactarius piperatus). – Iute + suf. -ar.

IUȚÁRI s. m. pl. (Reg.) Ciupercă comestibilă cu pălăria albă-gălbuie, cu carnea albă, iute la gust (Lactarius piperatus). – Iute + suf. -ar.

iuțár (reg.) s. m., pl. iuțári

iuțár s. m., pl. iuțári

IUȚÁRI s. pl. (BOT.; Lactarius piperatus) (reg.) iutișori (pl.), burete-acru, burete-galben, burete-iute, burete-piperat, burete-usturos.

IUȚÁR ~i m. Ciupercă comestibilă cu pălăria albă-gălbuie și cu carnea albă, iute la gust; burete-iute. /v. a iuți

iuțari m. pl. Mold. sau burete-iute, ciupercă comestibilă cu carnea albă, fragedă si piperată (Agaricus piperatus).

ĭuțán și -ár m. Est. Un fel de cĭupercă ĭute (lactarius piperatus).

IUȚARI s. pl. (BOT.; Lactarius piperatus) (reg.) iuțișori (pl.), burete-acru, burete-galben, burete-iute, burete-piperat, burete-usturos.

IUȚÁRI (< iute) s. m. pl. (Reg.) Ciupercă comestibilă din familia agaricaceelor, cu pălăria și piciorul de culoare albă și cu suc alb-lăptos, iute (Lactarius piperatus). Crește prin păduri de foioase și de amestec (stejar-gorun).