itinerare definitie

15 definiții pentru itinerare

ITINERÁR, itinerare, s. n. Drum pe care se desfășoară o călătorie, cu indicarea localităților parcurse; marșrut. ♦ Indicator care cuprinde stațiile și orele de plecare și de sosire ale unui vehicul pe un parcurs. – Din fr. itinéraire, lat. itinerarius.
ITINERÁR, itinerare, s. n. Drum pe care se desfășoară o călătorie, cu indicarea localităților parcurse; marșrut. ♦ Indicator care cuprinde stațiile și orele de plecare și de sosire ale unui vehicul pe un parcurs. – Din fr. itinéraire, lat. itinerarius.
ITINERÁR, itinerare, s. n. Linia, drumul pe care se desfășoară deplasarea unui vehicul sau o călătorie cu indicarea localităților de pe parcurs. Pornește singur, la întîmplare sau după un itinerar precis, să caute, să întrebe. BOGZA, A. Î. 632. Itinerarul călătoriei îl știam de mult. BART, S. M. 11. ♦ Indicator cuprinzînd stațiile și orele de plecare și de sosire pe un parcurs. Cui e obicinuit cu mersul trenurilor, o oprire în afară de cele prevăzute la itinerar îi dă de gîndit. CARAGIALE, M. 142.
itinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 itinereáză
itinerár s. n., pl. itineráre
itinerár s. n., pl. itineráre
itinerár s. n., pl. itinerare (itinerárii)
ITINERÁR s. 1. v. rută. 2. v. linie.
ITINERÁR s.n. Drumul pe care se desfășoară o călătorie. ♦ Planul de drum al unui vehicul, cu indicarea orelor de trecere prin anumite puncte. [Cf. fr. itinéraire, lat. itinerarium < iter – drum].
ITINERÁR s. n. 1. traseu pe care se desfășoară o călătorie; parcurs. 2. planul de drum al unui vehicul, cu indicarea orelor de trecere prin anumite puncte. (< fr. itinéraire, lat. itinerarium)
ITINERÁR ~e n. 1) Cale prestabilită care urmează să fie parcursă (de un vehicul sau de o persoană); rută; traseu; drum. 2) Orar al circulației vehiculelor de transport în comun. /<fr. itinéraire, lat. itinerarius
itinerar n. cale de urmat spre a merge dela un loc la altul. ║ a. privitor la drumuri: măsuri itinerare.
*itinerár, -ă adj. (lat. itinerarius). Relativ la drumurĭ, la căĭ: măsurĭ itinerare. Itinerár n., pl. e, și itinerariŭ n. (lat. itinerarium). Indicațiunea unuĭ drum, planu uneĭ călătoriĭ. Carte care cuprinde acest plan saŭ descrie o călătorie.
ITINERAR s. 1. drum, parcurs, rută, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., în Mold.) șleau. (~ urmat de un vehicul.) 2. linie, traseu. (~ aerian București-Paris.)
ITINERÁRE s. f. v. itinera. [DOOM 2]

itinerare dex

Intrare: itinera
itinera verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: itinerare
itinerare
Intrare: itinerar (pl. -e)
itinerar pl. -e substantiv neutru