ITERATÍV, -Ă, iterativi, -e, adj. (Despre forme verbale sau despre propoziții temporale) Care exprimă o acțiune repetată; frecventativ. – Din fr. itératif, lat. iterativus.

ITERATÍV, -Ă, iterativi, -e, adj. (Despre forme verbale sau despre propoziții temporale) Care exprimă o acțiune repetată; frecventativ. – Din fr. itératif, lat. iterativus.

ITERATÍV, -Ă, iterativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată o acțiune repetată, săvîrșită în mai multe rînduri. Mai există apoi verbe iterative, care arată că acțiunea se face de mai multe ori. GRAUR, F. L. 147.

iteratív adj. m., pl. iteratívi; f. iteratívă, pl. iteratíve

iteratív adj. m., pl. iteratívi; f. sg. iteratívă, pl. iteratíve

ITERATÍV adj. (GRAM.) frecventativ. (Formă verbală ~.)

ITERATÍV, -Ă adj. Care se face sau se repetă de mai multe ori. ♦ (Gram.; despre verbe) Care exprimă o acțiune repetată, săvârșită în mai multe rânduri. [< fr. itératif, cf. lat. iterare – a repeta].

ITERATÍV, -Ă adj. 1. făcut, repetat de mai multe ori. 2. (despre verbe) care exprimă o acțiune repetată; frecventativ. 3. (mat.) recurent, ciclic. (< fr. itératif, lat. iterativus)

ITERÁTIV ~ă (~i, ~e) gram. (despre forme verbale sau propoziții temporale) Care exprimă o acțiune repetată. /<fr. itératif, lat. iterativus

ITERATIV adj. (GRAM.) frecventativ. (Formă verbală ~.)

ITERATÍV, -Ă adj. (< fr. itératif, cf. lat. iterare – a repeta): în sintagmele imperfect iterativ, prefix iterativ, prezent iterativ și verb iterativ (v.).