Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

22 defini╚Ťii pentru italian

ITALI├üN, -─é, italieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoan─â care face parte din popula╚Ťia Italiei sau este originar─â de acolo. 2. Adj. Care apar╚Ťine Italiei sau italienilor (1), privitor la Italia ori la italieni; italienesc. ÔÖŽ (Substantivat, f.) Limba italian─â. [Pr.: -li-an] ÔÇô Din it. italiano.
ITALI├üN, -─é, italieni, -e, s. m. ╚Öi f., adj. 1. S. m. ╚Öi f. Persoan─â care face parte din popula╚Ťia de baz─â a Italiei sau este originar─â din Italia. 2. Adj. Care apar╚Ťine Italiei sau popula╚Ťiei ei, privitor la Italia sau la popula╚Ťia ei; italienesc. ÔÖŽ (Substantivat, f.) Limba italian─â. [Pr.: -li-an] ÔÇô Din it. italiano.
ITALI├üN1, italieni, s. m. B─ârbat care face parte din popula╚Ťia de baz─â a Italiei sau este originar din Italia. ÔÇô Pronun╚Ťat: -li-an.
ITALI├üN2, -─é, italieni, -e, adj. Provenit din Italia; propriu Italiei sau locuitorilor ei. Limba italian─â. Arta Rena╚Öterii italiene. ÔÇô Pronun╚Ťat: -li-an.
itali├ín (-li-an) adj. m., s. m., pl. itali├ęni (-li-eni); adj. f. itali├ín─â, pl. itali├ęne
itali├ín─â (limb─â) (-li-a-) s. f., g.-d. art. itali├ęnei (-li-e-)
itali├ín s. m., adj. m. (sil. -li-an), pl. itali├ęni (sil. -li-eni); f. sg. itali├ín─â, pl. itali├ęne
itali├ín─â (limba) s. f. (sil. -li-a-), g.-d. art. itali├ęnei (sil. -li-e-)
ITALIÁN s., adj. 1. s. (fam.) macaronar. 2. adj. italienesc. (Marfă ~.)
ITALIÁNĂ s. italiancă.
ITALI├üN, -─é I. adj., s. m. f. (locuitor) din Italia. II. adj. care apar╚Ťine Italiei sau italienilor. ÔÖŽ art─â ~─â = art─â dezvoltat─â pe teritoriul Italiei, pe baza tradi╚Ťiei at├ót a artei romane, c├ót ╚Öi a celei paleocre╚Ötine ╚Öi bizantine. ÔŚŐ (s. f.) limb─â romanic─â vorbit─â de italieni. (< it. italiano)
itali├ín (itali├ín─â), adj. ÔÇô 1. Care face parte din popula╚Ťia de baz─â a Italiei. ÔÇô 2. Care apar╚Ťine Italiei. ÔÇô Var. (pop.) italian, (├«nv.) ital. It. italiano, ╚Öi ├«nainte (sec. XVII) din lat. italus. ÔÇô Der. italian, s. m.; italianc─â, s. f.; italienesc, adj. (italian); italiene╚Öte, adv. (├«n limba italian─â); (i)talienie, s. f. (├«nv., limba italian─â); italienism, s. n.
ITALI├üN1 ~├ín─â (~├ęni, ~├ęne) Care apar╚Ťine Italiei sau popula╚Ťiei ei; din Italia. [Sil. -li-an] /<it. italiano
ITALI├üN2 ~├ęni m. Persoan─â care face parte din popula╚Ťia de baz─â a Italiei sau este originar─â din Italia. [Sil. -li-an] /<it. italiano
ITALIÁNĂ f. mai ales art. Limba italienilor. /<it. italiano
italian a. ce ╚Ťine de Italia modern─â. ÔĽĹ m. locuitor de acolo.
*itali├ín, -c─â s., pl. ien─ş, ience. Locuitor din Italia. Adj. -ian, -ian─â, pl. ien─ş, iene (rar iane): limba italian─â. ÔÇô Pop. Talian (s├«rb. Talijan, turc. Talian, alb. Tal─şan, ung. Tali├ín d. ven. Taliano, sic. Talianu). ÔÇô ├Än cronic─ş ╚Öi Ital (ngr. Ital├│s). V. broscar.
ITALIAN s., adj. 1. s. (fam.) macaronar. 2. adj. italienesc. (Marf─â ~.)
ITALIAN─é s. italianc─â.
ITALI├üN, -─é s. m. ╚Öi f., adj. 1. S. m. ╚Öi f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca na╚Ťiune ├«n Pen. Italic─â. I. mai tr─âiesc ├«n S.U.A., Fran╚Ťa, Elve╚Ťia, Germania, Belgia, Marea Britanie, Canada, Brazilia, Venezuela, Argentina, Australia ╚Ö.a. De religie cre╚Ötin─â (catolici). ÔÖŽ Persoan─â care apar╚Ťine acestui popor sau este originar─â din Italia. 2. Adj. Care apar╚Ťine Italiei sau italienilor (1), referitor la Italia sau la italieni. ÔÖŽ (Substantivat, f.) Limb─â indo-european─â din grupul italo-romanic vorbit─â de italieni; prezint─â diferen╚Ťe dialectale foarte mari. Limba literar─â are la baz─â dialectul toscan (impus de mari scriitori ca Dante, Petrarca, Boccaccio). Alfabet latin. Limba oficial─â ├«n Italia, Elve╚Ťia, San Marino, Vatican. Limb─â de cultur─â ├«n Malta. ÔŚŐ Arta i. = art─â dezvoltat─â pe teritoriul Italiei. Cuprinde ├«n procesul ei de formare at├ót tradi╚Ťia artei romane, c├ót ╚Öi a artei paleocre╚Ötine ╚Öi bizantine. Din sec. 11, ├«n arhitectur─â se creeaz─â, ├«n tradi╚Ťia artei bizantine ╚Öi ├«n stil romanic, monumente importante (Milano, Pisa), ├«n timp ce ├«n stil gotic ├«nt├ómpin─â rezisten╚Ť─â, manifest├óndu-se mai mult ├«n decora╚Ťie (Orvieto, Milano). Sculptura sec. 13 este dominat─â de Nicola Pisano. Pictura se desprinde treptat de sub influen╚Ťa bizantin─â, prin pictorii sienezi: Cimabue, Duccio di Buoninsegna, Simone Martini ╚Öi ├«ndeosebi prin Giotto. Un moment culminant al artei italiene ├«l constituie Rena╚Öterea (sec. 15 ╚Öi 16). ├Än arhitectur─â, F. Brunelleschi, Michelozzo ╚Öi L.B. Alberti definesc preferin╚Ťele epocii pentru simplitate, propor╚Ťionalitate, simetrie. Bramante, Michelangelo, Palladio creeaz─â mari edificii ╚Öi ansambluri arhitectonice. ├Än sculptur─â, personalit─â╚Ťile dominante sunt J. della Quercia, Ghilberti, Donatello, Verrocchio, Michelangelo, iar ├«n sec. 16, Cellini. ├Än pictur─â, al─âturi de fresc─â se dezvolt─â tehnica picturii ├«n ulei. Cei mai de seam─â reprezentan╚Ťi ai picturii Rena╚Öterii sunt, ├«n sec. 15, Uccello, Masaccio, Piero della Francesca, Antonello da Messina, Giovanni Bellini, Mantegna, Botticelli, Ghirlandaio, iar ├«n sec. 16 Leonardo da Vinci, Rafael, Correggio, Tiziano, Tintoretto, Veronese. C─âtre mijlocul sec. 19 apare manierismul. ├Än 1585, la Bologna, ia fiin╚Ť─â prima academie de pictur─â. Sec. 17-18 sunt dominate de stilul baroc, Roma devenind principalul centru artistic. ├Än arhitectur─â sunt reprezentativi Borromini, Bernini (care este ╚Öi sculptor); pictura se dezvolt─â sub influen╚Ťa lui Caravaggio ╚Öi a ╚ścolii Bologneze (Carracci, Guido Reni). Vene╚Ťia devine, ├«n sec. 18, principalul centru de cultur─â (Canaletto, Tiepolo, Guardi). La sf├ór╚Öitul sec. 18 ╚Öi ├«nceputul sec. 19, se impune neoclasicismul, ilustrat ├«n sculptur─â de Canova. Dup─â 1860, apar curente ├«nnoitoare (macchiaioli). ├Än pictura sec. 20 se remarc─â Modigliani, apar futurismul (N. Boccioni, C. Carr├á, G. Severni) ╚Öi pictura metafizic─â. Figuri reprezentative ale artei i. dup─â cel de-al doilea r─âzboi mondial: G. Morandi, E. Prampolini, M. Campigli, G. de Chirico, R. Guttuso, G. Manz├╣, M. Marini, iar ├«n arhitectur─â P.L. Nervi, G. Ponti. ├Än ultimele decenii, arta i. a cunoscut o deosebit─â ├«nflorire ╚Öi diversificare. ├Än arhitectur─â s-au afirmat P. Portoghezi, A. Rossi, V. Gregotti, G. Anlenti, R. Piano. ├Än sculptur─â s-au impus A. ╚Öi G. Pomodoro, P. Consagra, M. Mertz, F. Melotti, G. Paolini, M. Ceroli, P. Pascali, N. Carrino etc. ├Än pictur─â, abstrac╚Ťionismul, reprezentat ├«n special de E. Vedora, R. Vespignani, G. Santomaso, utilizeaz─â noi limbaje: cel informal (A. Burri, R. Crippa), cromatic (P. Dorazio) sau al expresionismului suprarealist (E. Baj). Se afirm─â ├«n egal─â m─âsur─â arta cinetic─â (B. Murani, E. Mari), arta figurativ─â ├«ntr-o nou─â ipostaz─â (A. Recarcati, M. Pistolelto), arta pop (M. Schifano), arta s─ârac─â (caracterizat─â prin simplitatea elementelor folosite) ╚Ö.a. Caracteristic anilor ÔÇÖ80 ╚Öi ÔÇÖ90 este subiectivismul, tematica abordat─â fiind analizat─â numai din punct de vedere artistic ╚Öi al personalit─â╚Ťii creatoare a artistului. De remarcat rafinamentul stilistic al design-ului (M. Zanuso, E. Gottsass, V. Magistretti).
R─éZBOAIELE ITALIENE (1494-1559), denumire a r─âzboaielor purtate ├«ntre Fran╚Ťa, pe de o parte, ╚Öi Spania ╚Öi Sf├óntul Imperiu Roman de Na╚Ťiune German─â, pe de alt─â parte, pentru suprema╚Ťie ├«n Pen. Italic─â, iar apoi ├«n V Europei. Conflictul a avut loc mai multe perioade, ├«n care succesele au alternat de o parte ╚Öi de alta. Terminat prin Pacea de la Cateau-Cambr├ęsis (1559), care a marcat instaurarea hegemoniei spaniole ├«n V Europei.
ITALI├üN─é s. f. (cf. it. italiano): limb─â romanic─â din grupul central, vorbit─â ├«n Italia (Peninsula Italic─â, Sicilia ╚Öi Sardinia) de peste 50 de milioane de oameni; ├«n nordul Corsicei, ├«n cantonul elve╚Ťian Ticino, pe litoralul francez al M─ârii Mediterane, ├«n S.U.A., ├«n Argentina, ├«n Tunisia etc. Este limba oficial─â a Italiei ╚Öi una dintre cele patru limbi oficiale ale Elve╚Ťiei. Spre deosebire de celelalte limbi romanice, i. posed─â consoane geminate, a c─âror opozi╚Ťie cu cele simple creeaz─â diferen╚Ťe de sens (fato ÔÇ×soart─âÔÇŁ ÔÇô fatto ÔÇ×f─âcutÔÇŁ; calo ÔÇ×cobor├óreÔÇŁ ÔÇô callo ÔÇ×b─ât─âtur─âÔÇŁ etc.). De asemenea, i. se remarc─â prin posibilit─â╚Ťile ei inepuizabile ├«n derivarea cu sufixe ╚Öi prin libertatea de construire a frazelor. Vocabularul ei este mai apropiat de cel latin (este singura limb─â romanic─â format─â ├«n ÔÇ×patria romanilorÔÇŁ, limb─â cu foarte multe ├«mprumuturi savante din latin─â). Istoria limbii i. cuprinde trei perioade: a) italiana veche (├«ntre secolele al IX-lea ÔÇô al XIII-lea) caracterizat─â printr-o puternic─â f─âr├ómi╚Ťare dialectal─â (transmis─â celorlalte faze), prin dialecte literare de mare prestigiu (men╚Ťinute p├ón─â azi), prin folosirea ei ├«n poezia sicilian─â a secolului al XIII-lea: Carta Capuana (960); b) italiana medie (├«ntre sf├ór╚Öitul secolului al XIII-lea ╚Öi ├«nceputul secolului al XIX-lea), caracterizat─â prin ├«nlocuirea treptat─â a limbii latine cu i., ├«ntr-un proces de unificare lingvistic─â ├«n jurul dialectului literar cu cel mai mare prestigiu ÔÇô cel toscan (florentin) -, oferit ca model al unei limbi literare unice pe ├«ntreaga Italie de c─âtre marii poe╚Ťi prerenascenti╚Öti ÔÇô Dante Alighieri (├«n Divina Comedia), Petrarca ╚Öi Boccaccio; prin perfec╚Ťionarea limbii literare i. de c─âtre marii scriitori ai Rena╚Öterii ÔÇô Torquato Tasso, Machiavelli, Ariosto etc. ÔÇô ╚Öi prin apogeul atins de toscana literar─â ├«n operele lui Manzoni; c) italiana modern─â (├«ntre secolul al XIX-lea ╚Öi al XX-lea), caracterizat─â prin deplasarea bazei dialectale a limbii literare de la dialectul toscan (florentin) la exprimarea caracteristic─â Romei ╚Öi ├«mprejurimilor sale. I. dispune de trei mari grupuri dialectale: ├«n nord ÔÇô la grani╚Ťa Italiei cu Fran╚Ťa ÔÇô dialectele galo-italiene, printre care se remarc─â cel ligurian, piemontez, lombard ╚Öi genovez, ├«n centru, cel toscan, marchizan, ├║mbric, roman ╚Öi corsican, ├«n sud, cel abruzzez, napolitan, apulian, calabrez ╚Öi sicilian. Diferen╚Ťele dialectale sunt uneori at├ót de mari, ├«nc├ót un vorbitor din sud nu se ├«n╚Ťelege cu unul din nord. Asupra i. s-au exercitat mai multe influen╚Ťe (├«n special ├«n vocabular): ├«n evul mediu, influen╚Ťa arab─â (prin intermediul Siciliei), influen╚Ťa spaniol─â, influen╚Ťa provensal─â ╚Öi influen╚Ťa francez─â (acestea dou─â din urm─â fiind cele mai puternice). Vocabularul i. s-a ├«mbog─â╚Ťit ╚Öi cu termeni germanici ╚Öi germani, r─âma╚Öi ├«n nordul Italiei (de la triburile de cuceritori din secolul al VI-lea ╚Öi de la st─âp├ónitorii austrieci din epoca modern─â). Existen╚Ťa ├«n limba rom├ón─â a unor cuvinte de origine italian─â i-a determinat pe lingvi╚Öti s─â vorbeasc─â despre o influen╚Ť─â italian─â asupra limbii rom├óne (v. influ├ęn╚Ť─â).

Italian dex online | sinonim

Italian definitie

Intrare: italian (adj.)
italian 1 adj. adjectiv
  • silabisire: -li-an
Intrare: italian (s.m.)
italian 2 s.m. admite vocativul substantiv masculin
  • silabisire: -li-an