ISTOVITÓR, -OÁRE, istovitori, -oare, adj. Care istovește; epuizant, extenuant. – Istovi + suf. -tor.

ISTOVITÓR, -OÁRE, istovitori, -oare, adj. Care istovește; epuizant, extenuant. – Istovi + suf. -tor.

ISTOVITÓR, -OÁRE, istovitori, -oare, adj. Care istovește, care sleiește de puteri; obositor, extenuant. Muncă istovitoare. ▭ O oboseală istovitoare mă cuprinsese. SADOVEANU, O. VI 214. Cu o respirație de ușurare, ca deșteptată din istovitorul vis. CAMIL PETRESCU, T. I 123. Acuma s-a umplut paharul, părinte! Acuma nu mai pot! O ură istovitoare îmi roade inima. REBREANU, P. S. 149.

istovitór adj. m., pl. istovitóri; f. sg. și pl. istovitoáre

istovitór adj. m., pl. istovitóri; f. sg. și pl. istovitoáre

ISTOVITÓR adj. v. extenuant.

ISTOVITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care istovește; extenuant; epuizant. /a istovi + suf. ~itor

ISTOVITOR adj. epuizant, extenuant, obositor, trudnic, (rar) vlăguitor, (pop.) ostenitor, (înv. și reg.) ostenicios. (O muncă ~.)