ISTÓV s. n. (Înv.) Sfârșit1, capăt. ◊ Loc. adj. și adv. (Pop.) De istov = cu totul, complet, definitiv, perfect. Fără istov = fără încetare; nesfârșit, necurmat. – Din sl. istovŭ „adevărat”.

ISTÓV s. n. (Înv.) Sfârșit1, capăt. ◊ Loc. adj. și adv. (Pop.) De istov = cu totul, complet, definitiv, perfect. Fără istov = fără încetare; nesfârșit, necurmat. – Din sl. istovŭ „adevărat”.

ISTÓV s. n. (Popular și arhaizant, numai în loc. adv.) De istov = de tot, cu totul, complet, deplin, cu desăvîrșire. Însă trebuiesc strînse șinele și fiarele căruței noastre. Dac-o mai purtăm așa cum este, se hîrbuiește de istov. SADOVEANU, N. P. 96. Toată ființa lui se desfăcea încetișor, se topea de istov. VLAHUȚĂ, N. 64. M-am buimăcit de istov de-o bucată de vreme. ALECSANDRI, T. 693. Fără istov = fără încetare, nesfîrșit, necurmat. În vremea iernii așijderea, griji fără istov. SADOVEANU, A. L. 193. Ploaia șuroia necurmat în streșini, mărunt, fără istov. C. PETRESCU, A. R. 187.

istóv (înv.) s. n.

istóv s. n.

ISTÓV s. v. încheiere, sfârșit.

istóv adv. – Cu totul, complet. Sl. istovŭ „adevărat” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 269; Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). Sec. XVII, înv. – Der. istov, s. n. (sfîrșit, extremitate, capăt; lichidare, sold; scadență; deces, sfîrșit); istovi, vb. (a termina, a sfîrși; a epuiza, a copleși; a omorî; a cheltui, a risipi; a lichida); istoveală, s. f. (epuizare, oboseală); istovitor, adj. (care istovește).

ISTÓV n. înv. Parte cu care se termină sau se încheie ceva; sfârșit; capăt. ◊ De ~ în întregime; cu totul. Fără ~ fără încetare; necontenit. /<sl. istovu

istóv2, -ă, adj. (înv.) curat, adevărat, exact, precis; amănunțit.

istóv1, istóvuri, s.n. (înv.) 1. capăt, fine, sfârșit; (în loc. adj. și adv.) de istov = până la sfârșit, de tot, cu totul, gata, deplin, complet, cu desăvârșire, desăvârșit, definitiv, perfect, bine de tot; pentru totdeauna, pe vecie, de veci; fără istov = fără încetare, necurmat, nesfârșit, fără sfârșit. 2. pierzare, moarte; de istov = de moarte, de grație, mortal. 3. încheierea unui cont, socoteală, decontare. 4. termen de plată, achitare, lichidare, sumă scadentă.

istov (de) adv. cu totul: să-i omoare de istov NEGR. [Slav. ISTOVŬ, adevărat].

istóv n., pl. urĭ (vsl. istovŭ, adevărat, real). Vechĭ. Sfîrșit, încheĭere. Azĭ. Rar de istov, de tot, absolut: a nimici de istov. – Și cu istovu: vitele-s scăpate de boală cu istovu (Șez. 30, 197).

istov s. v. ÎNCHEIERE. SFÎRȘIT.