istorisire definitie

2 intrări

18 definiții pentru istorisire

ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró).
ISTORISÍRE, istorisiri, s. f. Acțiunea de a istorisi și rezultatul ei; povestire. ♦ (Concr.) Creație literară în care se istorisește ceva. – V. istorisi.
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró).
ISTORISÍRE, istorisiri, s. f. Acțiunea de a istorisi și rezultatul ei; povestire. ♦ (Concr.) Creație literară în care se istorisește ceva. – V. istorisi.
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a nara. Vor sta tîrziu după miezul nopții, să-și istorisească amintiri. C. PETRESCU, C. V. 30. Istorisea părinților lui tot ce pățise în pribegia lui. ISPIRESCU, L. 331. Noi tare ne-am mirat Și prin lume c-am plecat Taina s-o istorisim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513. ◊ Absol. Iacă așa... Și milițianul istorisea mai departe. CAMILAR, N. I 307. Bătrînul prinse a istorisi, în lumina mîhnită a unei zile cețoase de toamnă. SADOVEANU, O. I 360.
ISTORISÍRE, istorisiri, s. f. Acțiunea de a istorisi și rezultatul ei; povestire. Mitrea a oftat și a gemut. Apoi a ascultat în tăcere alte istorisiri de demult ale lui taica Triglea. SADOVEANU, M. C. 45. Firul istorisirii trecu de la întîmplările cele dintîi ale geților, la ospățul oferit de regele Dromichet craiului Lisimach, prins în război. C. PETRESCU, R. DR. 112.
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisíre s. f., g.-d. art. istorisírii; pl. istorisíri
istorisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 sg. și pl. istoriseáscă
istorisíre s. f., g.-d. art. istorisírii; pl. istorisíri
ISTORISÍ vb. v. povesti.
ISTORISÍRE s. 1. v. povestire. 2. v. narațiune.
A ISTORISÍ ~ésc tranz. (lucruri auzite, văzute sau însușite) A relata într-o succesiune logică și într-o formă anumită; a povesti; a nara. /<ngr. istoriso
ISTORISÍRE ~i f. 1) v. A ISTORISI. 2) Relatare a unor fapte într-o formă literară; povestire; narațiune. /v. a istorisi
istorisì v. a povesti. [Gr. mod. ISTORIZO (prin mijlocirea aoristului)].
istorisésc v. tr. (ngr. istorizo, aor. istórisa). Narez, povestesc, spun. – În sec. 17 istorésc (ngr. istoró).
ISTORISI vb. a arăta, a expune, a înfățișa, a nara, a povesti, a prezenta, a relata, a spune, (înv.) a parastisi. (A ~ subiectul unei piese.)
ISTORISIRE s. 1. arătare, expunere, înfățișare, narare, povestire, prezentare, relatare, (rar) relație, (înv.) spunere. (~ faptelor.) 2. (concr.) istorie, narațiune, poveste, povestire, (înv.) spunere. (O lungă ~.)

istorisire dex

Intrare: istorisi
istorisi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: istorisire
istorisire substantiv feminin