Dicționare ale limbii române

2 intrări

6 definiții pentru istețire

ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț.
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț.
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A deveni isteț (1), a căpăta agerime (de minte), pricepere, iscusință. Cînd năravuri rele găsesc spre înfruntare, Îndată te faci alta, te istețești la minte, Din pană versul curge mai iute, mai ușor. NEGRUZZI, S. II 218.
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istețésc, imperf. 3 sg. istețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. istețeáscă
istețésc (mă) v. refl. (d. isteț). Vechĭ. Ajung isteț.

Istețire dex online | sinonim

Istețire definitie

Intrare: isteți
isteți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: istețire
istețire infinitiv lung