6 definiții pentru istețire
ISTEȚÍ, istețesc,
vb. IV.
Refl. (
Înv.) A deveni isteț. – Din
isteț. ISTEȚÍ, istețesc,
vb. IV.
Refl. (
Înv.) A deveni isteț. – Din
isteț. ISTEȚÍ, istețesc,
vb. IV.
Refl. (Învechit) A deveni isteț (
1), a căpăta agerime (de minte), pricepere, iscusință. Cînd năravuri rele găsesc spre înfruntare, Îndată te faci alta, te istețești la minte, Din pană versul curge mai iute, mai ușor. NEGRUZZI, S. II 218.
!istețí (a se ~) (
înv.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se istețéște,
imperf. 3
sg. se istețeá;
conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istețésc, imperf. 3 sg. istețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. istețeáscă istețésc (mă) v. refl. (d. isteț). Vechĭ. Ajung isteț.
Istețire dex online | sinonim
Istețire definitie
Intrare: isteți
isteți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a