ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț.

ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț.

ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A deveni isteț (1), a căpăta agerime (de minte), pricepere, iscusință. Cînd năravuri rele găsesc spre înfruntare, Îndată te faci alta, te istețești la minte, Din pană versul curge mai iute, mai ușor. NEGRUZZI, S. II 218.

!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă

istețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istețésc, imperf. 3 sg. istețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. istețeáscă

istețésc (mă) v. refl. (d. isteț). Vechĭ. Ajung isteț.