10 definiții pentru istețime
ISTEȚÍME, istețimi,
s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. –
Isteț +
suf. -ime.
ISTEȚÍME, istețimi,
s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. –
Isteț +
suf. -ime.
ISTEȚÍME, istețimi,
s. f. Agerime (de minte), pricepere, iscusință. Era, prin istețimea lui firească, cu mult deasupra conșcolarilor. GALACTION, O. I 114. O lingură de istețime face uneori mai mult decît un car de putere. REBREANU, I. 25. Văzurăm oameni mari cu istețime, Filozofi, poeți și ritori înțelepți cu adîncime. CONACHI, P. 304.
istețíme s. f.,
g.-d. art. istețímii;
pl. istețími
istețíme s. f., g.-d. art. istețímii; pl. istețími ISTEȚÍME s. 1. v. îndemânare. 2. v. inteligență.
ISTEȚÍME ~i f. Calitatea de a fi isteț; agerime a minții. [G.-D. istețimii] /isteț + suf. ~ime istețime f. fineță, ingeniozitate.
istețíme f. (d. isteț). Deșteptăcĭune, pricepere. – Vechĭ și
isteție și
istecĭúne. ISTEȚIME s. 1. abilitate, destoinicie,dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, îndemînare, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mînuirea...) 2. agerime, deșteptăciune, dibăcie, inteligență, iscusință, îndemînare, pricepere. (~ cuiva intr-o imprejurare dată.) Istețime dex online | sinonim
Istețime definitie
Intrare: istețime
istețime substantiv feminin