isteție definitie

8 definiții pentru isteție

ISTEȚÍE, isteții, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ie.
ISTEȚÍE, isteții, s. f. Istețime. – Isteț + suf. -le.
ISTEȚÍE, isteții, s. f. Istețime. Se vede că isteția scriitorașului ajunsese la cunoștința boierului Balș. CĂLINESCU, E. 12. Pentru frumusețele și istețiile lor și-au căzut drag unul altuia. SBIERA, P. 23. Clit are isteție și vorbele-și măsoară. NEGRUZZI, S. II 195.
istețíe (înv.) s. f., art. istețía, g.-d. art. istețíei; pl. istețíi, art. istețíile
istețíe s. f., art. istețía, g.-d. art. istețíei; pl. istețíi, art. istețíile
ISTEȚÍE s. v. îndemânare.
istețíme f. (d. isteț). Deșteptăcĭune, pricepere. – Vechĭ și isteție și istecĭúne.
ISTEȚIE s. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, istețime, îndemînare, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mînuirea...)

isteție dex

Intrare: isteție
isteție substantiv feminin